Matase Alba

Am primit cadou de la prieteni un joc de remy. Imi place ! Insa jocul de remy imi aminteste de o persoana draga mie, care, din pacate ne-a parasit mult prea devreme: unchiul meu. Primul contact cu acest joc l-am avut prin intermediul lui. Seara, dupa ce mancam, asezam o patura pe masa din sufragerie (ca sa nu alunece piesele) si jucam pana tarziu. El a fost cel care m-a initiat in tainele sale, iar de atunci (au trecut multi ani) n-am uitat. Ii sunt recunoscator Nu numai pentru jocul de remy, pentru multe altele. Si nu cred ca am reusit vreodata sa ii spun si sa-i arat cat de mult ii multumesc. Imi amintesc ca eram micuta si veneam cu parintii la Bucuresti (la doctori) si ei - matusa si unchiul ne primeau cu bratele deschise si cu voiosie. Nu conta ca poate nu aveau chef de noi, poate aveau si alte probleme, alte obligatii, ei ne primeau de fiecare data. Matusa intotdeauna are in frigider o ciorba si felul doi, cu care te serveste (nu scapi nemancat niciodata). Dupa drumul lung, era...

Dimineata in metrou rasfoiam articolele de pe Facebook, neputand sa ma concentrez sa citesc ceva anume. La un moment dat, am vazut un articol in care milita pentru "interesul de sine". N-am avut rabdare sa-l citesc, dar am prins ideea si din pictogramele pe care le contine articolul: nu trebuie sa actionezi decat in pofida propriului interes, al binelui de sine, al individualismului etc. Poate e bine, poate e rau, insa imi pun urmatoare intrebare: oare, nu din cauza egoismului, al propriului interes am ajuns, noi ca societate, in acest punct in care nu ne mai intereseaza decat de noi? Oare, nu din cauza acestui sentiment de egoism ne-am dezumanizat usor si nu mai vedem binele din jur? Am ajuns intr-o stare de interes propriu mai presus de binele oricui si astfel, ne turnam/barfim colegii la serviciu ca sa ajungem noi in fata, ne evitam rudele care ne cer ajutor la un moment dat, doar pentru ca in alte vremuri erau mai "avuti" ca noi, pe strada intoarcem capul cand...

Vad ca e la moda sa vorbim despre vreme, zapada, ger. Nu pot sa spun ca ma dau in vant dupa iarna, nu-mi plac temperaturile mai mici de 20 de grade, dar nici nu ma supar asa de tare cand ninge. Doar cand e zapada, cand e frumos (nu mocirla ca in Bucuresti), cand treci pe langa parc si toti copacii sunt acopriti de neaua sublima. Daaaarrr....ce ne facem cu gerul asta crunt??? Acum serios, nici nu mai stii cu ce si cate sa te imbraci. Asta pe afara, ca daca mergi cu metroul/autobuzul e durere ca trebui sa incepi sa le dai jos ca pe foile de ceapa. Nu de alta, dar nici nu-ti convine sa racesti. Mereu zic ca m-as muta mai jos, mai aproape de linia ecuadoriala, dar frigul nu poate fi chiar un motiv cu greutate, astfel incat sa ma faca sa ma mut. Insa da, visez la  perioada aceea de primavara-vara, la verdele crud al ierbii, la cantecul pasarilor voiase din parc. V-am transmit starea de visare? Ce bine, ca eu mai am putin si chiar o cred :) Revenind, imi place si iarna, dar cu limit...

Zilele trecute am aflat o veste proasta: Maya noastra s-a dus...pentru totdeauna. N-a fost nici de batranete, nici de boala, a fost, ptobabil, un "accident" - a fost otravita. A fost gasita de parintii mei in gradina din spatele casei. Imi amintesc cand am primito cadou, cu o luna inainte de Craciun, era iarna lui 2007. Avea la gat o funda rosie, mai mare decat ea. Statea asa spasita, intr-un colt, era timida. Apoi am inceput sa o scoatem afara si nu-i placea deloc zapada, iar de vreo cateva ori nu a mers liftul si fiindu-i frica de scari a trebuit sa o car in brate pana la etajul 7 si inapoi. Era simpatica, jucausa, nebunatica. Nu-i placea sa o uscam cu feonul si prefera perdeaua. Nu-i placea sa stea singura in casa, iar de plictiseala se razboia cu orice: perne, covertura si cearsafurile de pe pat, covorul....Pe de alta parte, ii placeau la nebunie papucii si firele. Intr-una din zile ma uitam la televizor si vad ca se inchide dintr-o data. Pentru o secunda am crezut ca...

Imi place sa ma plimb, sa cunosc locuri, oameni, obiceiuri... Am mai spus-o, nu e nimic nou. Si de fiecare data cand pot (cand timpul si resursele financiare permit) incercam sa gasim ceva interesant macar pentru o escapada. Anul trecut a fost prolific din punctul asta de vedere. Am inceput cu Bologna in februarie, am continuat cu Delta Dunarii in mai, Bruges in iunie, Alba Iulia in iulie, si concediu in Creta din septembrie. Locuri foarte frumoase... Anul asta incepem cu Madrid in februarie (nepastram traditia). Abia astept sa ajung sa cunosc si acea parte din Spania, care este diferita (sau cel putin asa am auzit) de partea spaniola in care se afla Barcelona (pe care am vizitat-o acum vreo 3 ani). In continuare, ne facem planuri marete pentru Balcic, iarasi Delta (dar prin iunie, sa fie un pic mai cald) si ce-o mai aparea interesant. Anul abia a inceput, asa ca ne putem gandi la multe variante interesante. Am inceput sa mai citesc cate ceva despre locurile si obiectivele care mer...