Matase Alba

Am avut o copilarie fericita... Nu e prima data cand o spun si nici prima data cand scriu despre asta. Cateodata imi amintesc de nazbatiile pe care le faceam si imi starneste zambete. Da, am fost un copil fericit, la tara, zburdam (la propriu) de dimineata pana seara, in lung si-n lat, nu-mi trebuia nici mancare de multe ori. Zilele trecute cand ma dadeam cu crema pe maini si eram asa intr-o stare usor euforica, relaxata, nu stiu cum ma uitam la maini si am revazut "semnele bunei purtari", cum bine zicea mama. Da, mi-au ramas cateva semne pe maini/fata si fiecare dintre ele imi aminteste de o intamplare. De exemplu, pe degetul aratator de la mana dreapta am un punct alb, ca o ridicatura de 2mm patrati. Pai asta imi aminteste de o zi in care mama era plecata si m-a rugat sa intretin focul in soba, sa nu se faca frig. Ei, evident ca eu m-am luat cu joaca si am uitat. Cand mi-am amintit, nu mai erau decat cativa carbuni. Ce m-am gandit eu? Sa pun repede lemne si sa incerc sa...

Astazi, pentru ca este luni, pentru ca este soare afara, pentru ca sunt unii care incearca din rasputeri sa-mi strice ziua, spuneam ca azi incerc sa ma binedispun. Ce-ar putea sa-mi trezeasca un zambet in coltul gurii? O amintire din copilarie. Am vazut prognoza pentru zilele urmatoarea si mi-am adus aminte de perioada in care eram copil, la mama acasa. Cred ca eram prin clasa a III-a, mai era o saptamana de scoala inaintea vacantei de iarna. A nins in ziua de duminica si duminica noaptea atat de mult, incat luni dimineata n-am putut sa mergem la scoala. In perioada respectiva, in satul in care m-am nascut, nu prea erau masini, astfel ca nu era nici interes sa se dezapezeasca. Pana marti, din cauza vantului, ajunsese zapada in valuri, unele pana la streasina casei. Noi copii din cartier ne facusem cotloane prin zapada si "colindam" pe crestele zapezii. Ne distram teribil cand un copil, care era mai plinut asa, cadea cu zapada sub el. Rai, da, sigur ca eram si putin rai, da...

Zilele astea am vazut, fugitiv, niste discutii pe retelele de socializare referitor la serbarile copiilor de final de an, de Craciun etc. Una dintre mamici era foarte revoltata si solicita cu mare aplomb interzicerea lor. Am ridicat o spranceana. Nu am copii si nu stiu exact ce presupune in anul 2015 o serbare a unei odrasle (ma refer, daca sunt implicatii financiare substantiale, agitatie etc). Revin, nu pot spune ca stiu exact ce se petrece in aceasta epoca. Dar... Nu pot sa nu-mi amintesc, cu deosebita placere, de altfel, cat de mult ne distram in ultimele doua saptamani de scoala. Nu prea se mai faceau cursuri, evident, eram foarte fericiti, insa ceea ce ne distra era repetitia pentru serbare: piese de teatru, glumite, cantece, dansuri. Aveam profesori tineri, care aveau rabdare cu noi si ne ajutau sa scoatem cat de cat un program artistic rezonabil. Ne amuzam foarte mult la piesele de teatru. De cele mai multe ori erau din Caragiale si atunci radeam noi, de replicile noastre. ...

Au inflorit salcamii...iti e mai mare dragul sa te plimbi in jurul lor. Mirosul florilor de salcam ma duce cu gandul la copilarie. Imi amintesc cu mare drag cum facea mama gogosi cu flori de salcam. Reteta e foarte simpla: se spala bine si se scurg florile de salcam. Se pregateste un aluat mai gros, ca de clatita, dar sa fie ca o smantana mai groasa. Se apuca florile de codita, se trec prin aluat si se pun in ulei incins. Sunt foarte gustoase. Nu stiu daca florile au cine stie ce proprietati in varianta asta de reteta, insa mie imi placeau foarte mult. Cand eram mica mancam foarte multe gogosi cu flori de salcam - avem in gradina vreo 3-4 salcami. Ma gandeam sa fac si aici, insa e complicat de cules florile. Ma si imaginez cocotata in vreun salcam din cartier si toti vecinii cu ochii pe mine :)) N-am vazut sa se vanda la piata, dar daca apar, voi incerca iar reteta mamei.

In dimineata asta am avut chef sa ascul muzica greceasca. Una dintre melodii este, evident....Zorba Grecul. De fiecare data cand ascult melodia asta imi amintesc de momentul in care am vazut pentru prima data filmul: eram in clasa a IX-a, iar diriginta noastra ne-a strans pe toti in apartamentul ei, ne-a dat pernute de stat pe jos si l-am urmarit pe nerasuflate. Apoi, la un ceai, l-am discutat. Momentul a fost superb. Pentru noi a insemnat foarte mult gestul ei, este una dintre frumoasele amintiri din liceu. Am revazut, mult ma tarziu filmul, insa parca acel prima data nu s-a mai repetat. A insemnat mult contextul, momentul, oamenii, cadrul. Frumos!

Sunt multe lucruri/locuri care imi amintesc de copilarie, insa niciunul nu se compara cu locul natal si casa, parinteasca. Am fost acasa de Paste si cuprinzand cu privirea intreaga zona, mi-am amintit de anii copilariei, de viata lipsita de griji pe care o aveam. Acum sunt locuri ingradite, nu mai sunt dealuri libere, nu mai poti zburda in voie, dar amintirile nu le poti opri. Imi amintesc cu mult drag ca de cand ieseau primele fire de iarba eram in perpetue calatorii si descoperiri. Ajunsesem de cunosteam fiecare coltisor, fiecare deal sau copac. Nu cred sa fi ramas vreun copac sau gard neurcat de mine, necercetat in amanunt. Imi era drag sa culeg primele flori galbene ale primaverii, sa privesc albinele cum se dezmorteau dupa iarna sau sa alerg dupa fluturii abia iesiti din cocon. Cand iarba devenea mai inalta, mai deasa asemeni unei paturi calduroase, imi placea enorm sa ma rostogolesc prin ea, sa simt mirosul de iarba cruda, sa simt viata din jurul meu. Astazi, dupa ani si ani...

Recunosc, n-am fost un copil cuminte. Desi sunt fata, in copilarie am fost mai baietoasa. Inca de mica imi placea sa explorez. Eu am crescut la tara, intr-o perioada in care foarte putine persoane din sat aveau masina, astfel ca drumurile toate erau ale noastre ale copiilor. Mai mult, nici prea multe garduri nu erau si bantuiam pe toate colinele si toate dealurile. Nu era copac sau gard sa nu fi fost escaladat de mine. Imi placea sa descopar, sa vad, sa cunosc. Pe de alta parte, reversul medaliei, era faptul ca nu aveam nicio haina intreaga. Mama saraca era disperata ca nu apucam sa le port decat de cateva ori. Vara, dupa ce se insera, ne placea sa jucam fotbal in zona luminata de la vecinul, care avea un neon afara. Ne prindea si 11 noaptea si nu ne potoleam decat  atunci cand parintii nostrii ne strigau, care pe unde, si ne stricau gasca. Insa mereu ne promiteam ca maine o luam de la capat. Iarna, la noi in sat era o zapada de abia puteai razbi, ca sa ajungem la scoala ne ing...

Aseara am facut gogosi! Nimic nou...am mai facut pana acum si cu siguranta o sa mai coc vreo cateva. Insa aseara, in timp ce ma luptam cu aluatul mi-am amintit de o intamplare din copilarie. Eram micuta, la bunica (Dumnezeu s-o odihneasca!) si ne facea gogosi. Mici, rotunde, umflate asa cum imi doresc si mie sa-mi iasa. Asa calde cum erau, ma duceam cu ele in camara si le umpleam cu gem sau cu miere. Bunica mea avea stupi cu albine in gradina, stupi pe care mereu ii ingrijea. Avea o gradina micuta cu foarte multe flori, colorate, avea multe tipuri astfel incat erau inflorite de primavara devreme pana toamna tarziu. In gradina aceea micuta si draguta mai avea meri si caisi, dar si capsuni, zmeura si coacaze rosii. Mereu cand mergeam la ea in vizita, primul lucru pe care il faceam era sa dau o tura prin gradina: sa rontai ce era copt sau aproape copt, sa miros florile si sa aud zumzetul albinelor printre ele. Si astazi cand imi amintesc parca devin linistita, visatoare si realizez cat...

Au anuntat la stiri ca saptamana viitoare e posibil sa mai ninga in unele zone ale tarii. Nu stiu de ce, dar imediat gandurile mele s.au intors inapoi in timp, inapoi in copilarie. Imi amintesc cu zambetul pe buze ce insemna iarna atunci. Am copilarit la tara, intr.un sat de munte, iar atunci nu era disperarea asta de a dezapezi. Era si cate o saptamana intreaga cand toata strada era acoperita de zapada, multa de altfel. De multe ori batea asa de tare vantul, incat zapada se transforma in niste valuri uriase, iar noi copii din cartier ne sapam tunele si ne imaginam ca traiam la Polul Nord.  In fata intrarii in tunel, fiecare dintre noi ne construiam cate un om de zapada - pazitorul castelului nostru de zapada. Apoi, cand se mai linistea iarna si aveam strada transformata intr.o imensa partie, ne buluceam cu totii acolo. Se auzeau de dimineata pana noaptea numai chiuiturile noastre de copii fericiti. De multe ori ne luam la intrecere sau alte dati legam saniile unele de altele si ...

De fiecare data cand vad un borcan cu miere imi aduc aminte de copilarie. Atunci cand mama ma ducea vara la bunica si ma pierdeam printre minunatele flori din gradina. De primavara devreme pana toamna tarziu ea avea flori inflorite, multe, minunate, colorate. In toata aceasta gradina, care mai gazduia tufe cu zmeura, capsuni si merisoare, mai avea niste chiriasi foarte productivi: albinele. Avea bunica intre 4si 7 stupi, in functie de an. Imaginati.va ca eu mancam faguri intregi de miere, si alte minunatii pe care le "fabricau" albinele. Imi placea la nebunie cand venea buni cu fagurii si ii depozita in locuri special amenajate. Apoi, duminica imi facea gogosi asa de pufoase si umflate, pe care eu le gauream si le umpleam cu miere. De fiecare data cand merg sa cumpar un borcan de miere, intai oftez si apoi il iau de pe raft. Oricat de mult s.ar lauda oricare dintre producatori ca e bio, naturala, etc, niciuna nu va avea acel gust natural de la bunica.

Am fost acasa de Craciun si, evident, ca tot omul care merge la parinti e rasfatat. A fost frumos, dar scurt, cum spunem noi de oicei. Insa, altceva mi-a trezit amintiri: zapada, multa zapada. Am postat cateva poze pe Fb cu imagini de vis din drumul spre casa parintilor, imagini de poveste, care te trimite spre visare. Mi-au trezit amintiri dragi de cand eram de-o schioapa si mergeam la sanius. Cred ca cu totii va amintiti cat de frumos era! Imi amintesc cu placere de serile tarzii cand mama nu mai reusea sa ne stranga pe la casele noastre, inghetati bocna, cu hainele ude, plini de zapada peste tot si parca nu ne-am fi lasati trimisi acasa. Cat era ziua de lunga ne trageam cu sania pe drumurile din sat (evident circula cate o masina la juma' de zi). Eram multi copii, nu ca acum ca din lipsa acestora s-au desfiintat clase intregi la scoala generala. Cum spuneam, eram multi si cat era ziua de lunga nu ne mai tacea gura. Faceam concursuri cu sanii, le legam una de alta si faceam tr...

Am cateodata o stare de melancolie, ma gandesc la copilaria pe care am avut-o, de altfel, frumoasa. Am fost un copil liber, lasat sa-si faca "damblalele", evident fara sa fac mari prostii. Am crescut la tara, undeva la munte. In vremea copilariei mele circulau foarte putine masini, asa ca toata ziua umblat pe drumurile din sat, pe pajisti, nu exista gard sau copac sa nu fi fost urcat de mine. Am cazut din cires, din acelasi cires intr-o singura zi de 3 ori la rand...doar pentru ca eram abitioasa sa ma urc pe o creaga pe care o voiam eu. Cunosteam fiecare poteca, fiecare deal si alergam cat era ziua de mare peste tot. Evident, nu singura, ci aveam cativa cu care mergeam incolo si incoace. Chiar ieri le povesteam colegilor din birou de cum jucam noi "ratele si vanatorul". M-am mirat ca niciunul dintre ei (cu exceptia unei colege) nu stia cum se juca. Ne asezam cu totii in fata portii bunicilor mei, iar unul dintre noi tragea cu mingea, iar noi trebuia sa ne ferim....