Matase Alba

Simt nevoia unei evadari...din viata de zi cu zi, din tot ce e in jur, dintre lucrurile care apasa, care te agaseaza. Simt nevoia sa fug cateodata! Nu din lasitate (sper!), ci mai degraba datorita unor elemente care s-au agatat usor, usor de tine si te trag in jos si simti ca te lasa genunchii de la greutatea lor. Si atunci e acel sentiment puternic sa te scuturi de tot si de toate si sa fugi cat mai departe. Sa te lase in pace macar o clipa! Iar tu sa profiti la maxim de acea clipa. E o dorinta asidua de a visa la stele verzi, de a te uita la cer fara sa te gandesti la nimic, de a trai clipa, secunda. Si daca stau bine sa ma gandesc mai e putin, doar o saptamana. De 1 Mai evadez in...Delta. Am mai fost de atatea ori in Delta si-mi place foarte mult. Desi acum, in perioada asta va fi  frig si nu foarte confortabil, chiar nu mai conteaza. Va fi scurta mea oaza de liniste si pace! Vreau sa stau 3 zile pline fara TV, fara telefon (oricum am inteles ca in zona nu prea merge semnalu...

Astazi dimineata in metrou n-am putut citi, din motive obiective. Drept urmare, am fost "obligata" sa ascult conversatiile celor din jur. Nu ma intelegeti gresit, nu trag cu urechea, dar cand doua persoane vorbesc de se aude si in al treilea vagon, n-ai cum sa ratezi niciun cuvant. Drept urmare, la un moment dat am prins un dialog intre doi barbati. Unul dintre ei se destainuia celuilalt ca are o noua relatie. Pana aici nimic nou, insa ceea ce mi-a atras atentia a fost urmatoarea faza: Primul: Si chiar imi place de ea, e cumsecade, frumusica. A doilea: Dar ce varsta are? Primul: E tanara, pana in 30 de ani. Hmmmm? Exact in momentul acela mi-am aruncat privirea catre cei doi. Stati putin ca n-am inteles? Adica, tanar esti pana la 30 de ani? Si dupa 30 de ani cum esti? Batran? Matur? Evident ca nu ma intereseaza neaparat persoana lor, eu personal ma simt tanara, chiar ma simt ca la 26-27 de ani. Ceea ce vreau sa evidentiez este faptul ca pentru unii a fi tanar inseamna ...

Sunt multe lucruri/locuri care imi amintesc de copilarie, insa niciunul nu se compara cu locul natal si casa, parinteasca. Am fost acasa de Paste si cuprinzand cu privirea intreaga zona, mi-am amintit de anii copilariei, de viata lipsita de griji pe care o aveam. Acum sunt locuri ingradite, nu mai sunt dealuri libere, nu mai poti zburda in voie, dar amintirile nu le poti opri. Imi amintesc cu mult drag ca de cand ieseau primele fire de iarba eram in perpetue calatorii si descoperiri. Ajunsesem de cunosteam fiecare coltisor, fiecare deal sau copac. Nu cred sa fi ramas vreun copac sau gard neurcat de mine, necercetat in amanunt. Imi era drag sa culeg primele flori galbene ale primaverii, sa privesc albinele cum se dezmorteau dupa iarna sau sa alerg dupa fluturii abia iesiti din cocon. Cand iarba devenea mai inalta, mai deasa asemeni unei paturi calduroase, imi placea enorm sa ma rostogolesc prin ea, sa simt mirosul de iarba cruda, sa simt viata din jurul meu. Astazi, dupa ani si ani...

Astazi as vrea sa redau cateva impresii personale despre cum vad eu agentii din firmele de imobiliare. Ei se numesc in multe feluri, eu prefer sa-i numesc agenti. Sunt de acord cu activitatea lor, dar cu conditia ca aceasta activitate sa fie facuta ca la carte. Sunt de acord sa platesc pentru serviciile prestate de acestia dar cu conditia clara sa beneficiez de ele, la propriu. Conditia primordiala este mai mult decat clara: sa-si faca treaba! Si de ce spun asta? Pentru ca nu mi se pare normal sa platesc 3% unui agent intr-o tranzactie de achizitie casa doar pentru ca era si el acolo si ca el a fost cel care a raspuns la telefon cand am sunat. In nici un caz. Adica, EU sunt cea care si-a omorat ochii pe toate site-urile posibile si a cautat ore si zile intregi oferte. Eu sunt cea care a analizat ofertele si vazut care se preteaza unor conditii minime (nu cer imposibilul, stiu clar ce vreau). EU sunt cea care s-a deplasat la multe vizite, pentru ca din anunturi nu-ti dadeai seama d...

Si daca e vineri...da, n-am chef de nimic. Am obosit! De toti si de toate. Am obosit sa ma lupt cu morile de vant, am obosit sa ma lupt cu oameni cu mentalitati scrijelite de ani intregi pe creier, am obosit sa fiu cea care se agita...am obosit! Gata! Nu dau niciun pronostic, pentru ca ma cunosc. Dezertez, dar, doar pentru cateva ore. Si cum apare ceva urgent care trebuie rezolvat, imi sare adrenalina prin pori si o iau de la capat. Nu pot sa ma las de drogul asta, insa da, incerc, sa-mi injectez mai putin. Altfel, tot eu o sa am de suferit. Dar azi am obosit! Si parca nici vremea de afara nu m ajuta sa-mi revin, este mai apasatoare ca in alte zile. Poate daca soarele si-ar face aparitia, ar mai fi o speranta. Repet, pentru azi, ca de maine o iau de la capat. Si cum spunea cineva: rezista pana la 2, ca apoi vine week-end-ul.

Nu putem sa-i intelegem pe oameni, nu avem cum. Si sunt constienta de acest fapt. Si totusi, nu inteleg de ce unii sunt mai altfel. Prin "altfel" incerc sa explic o anumita rautate gratuita. Nu stiu daca o fac chiar din rautate sau asa sunt ei ca oameni. Adica, de ce, spre exemplu, intr-o discutie normala, cordiala, interlocutorului ii place sa faca anumite afirmatii (cu zambetul pe buze) care sa te faca sa te simti incoltit. De ce le place sa te "intepe" gratuit, desi tu esti chiar bine intentionat? De ce atunci cand intarzii la o intalnire (anuntat de dinainte si cu motive bine intemeiate) ti se adreseaza cu "vedeta"? Adica, sigur, da, ai intarziat, dar ai anuntat dinainte, ai si explicat....ce conteaza explicatia pe care o dai, nici nu te asculta. De ce atunci cand, chiar esti obosit, si chiar nu ai chef de nimeni si de nimic, esti catalogat ca fiind "scump la vedere". Serios? Desi omul este nascut ca fiind social, ai si tu nevoie de odihna...

L-am vazut aseara, inainte sa se ascunda in intuneric. Era mare, superb, adevarat...era acolo pentru mine, un pic mai sus de linia orizontului, dar se prelungea usor pe linia apei. L-am privit pret de cateva minute si mi-am dat seama ca il ador, ca mi-a fost dor de el, ca mi-a lipsit in toata aceasta perioada, ca aveam nevoie de el. Aveam nevoie sa-l vad dimineata, sa ma incalzeasca cu caldura lui matinala, sa-l simt la ora pranzului cum se revarsa peste tot si toate si sa-l admir spre seara cand isi mai potoleste din nevolnicie. Am simtit ca trebuia sa fie acolo pentru mine. Trebuia sa vina mai devreme, dar probabil ca ceva sau cineva l-a retinut...cu treaba. Hmmm, nu pot sa-l cert pentru ca e El. Dar ii mai arunc priviri piezise din cand in cand. Chiar daca il ador, nu pot sa-l iert de fiecare data cand fuge si se intoarce iar si iar. Repet, l-am vazut aseara in plinatatea lui si l-am admirat. Pret de cateva secunde am uitat de propriul meu sine si m-am lasat pierduta in lumina si ...