Suna dramatic, nu? Eh, asa credeam si eu ca este cel mai rau lucru, dar se pare ca nu e chiar asa. Ma complac in situatia asta? Nu, cu siguranta nu, insa date fiind circumstantele, momentan nu am alternative. Dar sa o iau cu inceputul... Multi dintre cei/cele care au lucrat cu si alaturi de mine ma cunosc. Stiu cat si cum munceam, cat le ceream, desi nu aveam niciun drept. Credeam ca a sta la serviciu muuult peste program e o normalitate, a te dedica trup si suflet pentru job este obligatoriu, iar a-ti lua concediu e deja un sacrilegiu. Ei, nici chiar asa, dar undeva pe acolo eram. Imi place sa muncesc, imi plac provocarile si lucrurile care rezulta. Astfel ca nu m-am dat inlaturi de la orice tip de munca. Am fost asistenta, dupa ce fusesem director general (in aceeasi companie), am lucrat si in sistemul public, dar si in privat. De muncit mult, am muncit peste tot si am incercat sa fac cat pot pentru reusita. Am mai si esuat, am si castigat! Mi-am dedicat foarte mult timp job-ulu...
Comentarii