Matase Alba

 Citeam zilele trecute articole din revista Educatie financiara pe intelesul tuturor  si cat de important este acest aspect atat pentru noi adultii, dar mai ales pentru cei mici. Noi nu am primit acest tip de educatie, nu am stiut care sunt coonsecintele si multe dintre noi am ajuns sa platim mai mult decat ar fi fost normal sau chiar am esuat in relatia cu banii.  Redau mai jos doar in paragraf dintr-un articol din revista ca sa vedeti si sa constientizati importanta: "Educaţia financiară reprezintă o formă distinctă de activitate educaţională al cărei scop este să pregătească elevii pentru a dobândi abilităţi de management al banilor şi de adoptare a deciziilor care au consecinţe financiare, utilizând forme şi activităţi de învăţare diversifícate." Ai nostri kinderi sunt mici, insa am facut un experiment pe care sigur il mai repetam. Cel mare isi dorea tare mult o undita (nu stiu de unde i-a venit). Initial a zis ca o sa-i scrie lui Mos Craciun, ba si-a facut si prpri...

 Nu stiti cine este Guy Fawkes? stiu! Nici eu nu stiam pana acum 1 an cand cel mic a venit acasa si ne cerea sa-i spunem povestea lui, sa ne povesteasca (cum stia el, cu jumatate de informatie) despre personajul in cauza. Ne-a salvat google, evident, pentru ca nooi nu stiam despre ce vorbeste. Si uite asa am aflat si noi povestea lui! Asadar, Guy Fawkes era membru al unui grup de restaurationasti catolici din Anglia secolului XVII si care au planuit Complotul Prafului de Pusca din 1605. Scopul lor era acela de a inlatura guvernarea protestanta din tara prin aruncarea in aer a cladirii Parlamentului in timp ce inauntru se aflau Regele James I si nobilimea (protestanta si catolica). Cei de la BBC au o prezentare simpatica, iar povestea pentru copii o gasiti pe Youtube . In fiecare an, pe 5 noiembrie, in UK se sarbatoreste Bonfire Night (Noaptea Focului de Tabara), ce aminteste de Guy Fawkes si de complotul esuat al prafului de pusca.

 Continuand de la postarea anterioara... Va povestesc cum m-am revoltat iar! Pe strada noastra s-au reluat lucrarile la un bloc parasit de cel putin 4-5 ani. Astfel ca muncitorii au inceput sa scoata toata mizeria, sa curete, sa arunce materiale. Pozitionarea blocului este, asa cume in Romania, in strada. Da, fix in strada! o strada oricum foarte ingusta, fara trotuar pe niciuna dintre parti in care nu au loc doua masini sa treaca.  Asadar era o adevarat aventura sa treci pe acolo (nu ca am fi avut alternativa), indiferent daca eram cu masina sau pe jos. Evident, (multumesc autoritatilor!), nu aveau niciun sistem de protectie si cadeau materiale de construie de la etajele superioare, nimeni nu tinea cont. Intr-una din zile ma intorcea spre casa si cam ploua, asadar aveam umbrela deschisa. M-au vazut ca trec, dar n-a contat, au dat drumul la materiale prin acel cos, care au sarit in toate partile, inclusiv pe umbrela. Ca idioti ce sunt, mai si radeau zicand: bine ca ai avut umb...

 Este 1 Noiembrie Ne-am intors din UK de 2 luni si 12 zile si pot spune ca ne-am aclimatizat. Insa, asa cum ma asteptam, multe lucruri s-au schimbat in ultimii 4 ani. Si nu in bine! Posibil ca multe dintre ele sa nu le fi observat inainte pentru ca da, intre timp am vazut alta lume, si reintoarcea o trec prin mai multe filtre decat inainte. Si eu m-am schimbat, evident! Si nu, nu mai pot accepta cu usurinta grosolania, nesimtirea si marlania. Nu mai pot! Am ajuns la o "venerabila" varsta la care nu mai pot sa accept, sa intorc capul si sa ma fac ca nu vad. Ei, asta m-a izbit din plin ca un tren rapid! atitudinea oamenilor Inca de cand am ajuns am luat contact cu lipsa de educatie, de civilizatie de care da dovada tara asta a noastra, dar mai ales Bucurestiul. Este un oras al junglei, in care fiecare il loveste pe celalalt ca sa traiasca el. Iar asta m-a socat enorm.  Ma intrebase cineva deunazi de ce nu conduc si i-am raspuns: pentru ca nu vreau sa mor! Exagerez? Poate! Sotul...

 De cand am intrat in concediu de maternitate si m-am rupt de tot ce inseamna serviciu (pfff, parca a trecut o vesnicie), am intrat intr-o continua rutina, care nu prea imi dadea timp pentru mine, dar la sfarsitul zilei nici nu puteam sa numar pe degetele de la o mana lucruri realizate. Da, cine a stat acasa si a crecut copchii, stie despre ce vorbesc: sacose de scutece de schimbat, alaptat, nopti nedormite si lipsa mare de timp. Apoi, a urmat marea schimbare: ne-am mutat cu 2 genti de haine si 5 cutii cu ceva lucruri in UK. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc! Am pomenit de astea ca sa vedeti de unde a plecat toata povestea. Mi-a placut dintotdeauna sa gatesc, sa incerc retete noi (sotul mereu glumeste ca este cobaiul nr.1), dar mai ales sa fac dulciuri, prajituri. Asa ca am tot incercat si tot incercat, iar multe dintre ele mi-au reusit si le fac si astazi. Mai postez pe contul de Instagram pozele cu reusitele mele. Pot sa ma mandresc cu faptul ca familia si prietenii le apreciaz...