15 mai 2017

Oameni simpli care ajuta niste copii straini

De cand am devenit mama sunt mai sensibila la copii, mai ales cei care nu au o soarta prea fericita. Recent am participat la o licitatie umanitara si, desi n-am facut prea mult, sunt totusi mandra ca am pus si eu o picatura in mare.
Dar nu despre asta vreau sa vorbesc, ci despre copii luati in plasament.
Am niste vecine la mama la tara care au luat fiecare cate 2 copii si au grija de ei.
Da, o sa spuneti ca nu e mare lucru. Ba este!
Sa ai grija de UN copil e o mare responsabilitate, incepand de cand e mic, cu nevoile sale, apoi scoala, lectii, hrana, haine etc. Si chiar au fost educati frumos, asa cum s-au priceput ele mai bine pentru ca nu scoli terminate, nu au timp sa stea pe Google sa se informeze.
O sa spuneti ca primesc bani pentru asta. Da, dar copii au si multe nevoi.
Eu le apreciez foarte mult, in primul rand pentru curaj si asumarea responsabilitatii, apoi pentru rabdare si perseverenta.
Ele fac foarte mult, creeaza oamenii de maine. Acesti copii nu vor ajunge in canale, sa fure sau sa dea in cap.
Ceea ce parintii sau sistemul nu a fost in stare, acesti oameni simpli de la tara fac.
Un mare Bravo!

31 martie 2017

Un taximetrist nesimtit

Va spuneam luna trecuta ca aveam o dilema: de ce nu vin taxi.urile la comanda/ aplicatie. Nu, n-am aflat raspunsul. Insa s-a mai intamplat un mic incident.
Era dimineata, am mers sa iau un taxi de la coltul strazii. Aveam nevoie sa ajung undeva prin Baneasa, dincolo de linia de centura.
Prima taximetrist mi-a zis ca nu poate merge, pentru ca nu are rovigneta. Merg la al doilea si este de acord.
La un moment dat, se opreste la o benzinarie - ca sa cumpere rovigneta. Nu prea mi-a convenit, pentru ca ma grabeam, dar stiu ca nu au voie sa-si rezolve problemele lor pe cursa mea. In fine.
N-am comentat, pentru ca a venit si repede.
Ajungem la destinatie: 43 lei. Mai mult decat de obicei, adica 32-35 lei cat mai dadusem, pe acelasi drum. Deja ma enervasem un pic.
Dau sa-i intind banii, iar el ce face: imi intinde bonul de la rovigneta, ca trebuie sa o platesc eu. Poftim?
Ma enervasem maxim, i-am lasat banii si am plecat.
Nesimtitul a deschis geamul si m-a injurat.
Pe moment, nervoasa fiind, plus ca ma grabeam, nu mi-a venit in gand sa-i iau indicativul de la masina. Ca ii faceam o plangere si la firma, poate si la politie.
El credea ca m-a gasit pe mine, sa-i platesc rovigneta.

Asa se intampla daca nu sunt pe comanda, se comporta urat, te taxeaza cu cat vor etc.
Dar daca nu prea vin la comanda si chiar ai nevoie, care ar fi solutia?

23 martie 2017

Anul ei Sabatic - in lupta cu cancerul

De mult am vrut sa scriu aceste ganduri...
Insa astazi, dupa ce am citit de Simona Catrina (Odihneste-te in pace!), parca mi-a dat un imbold.
S-a facut deja un an si doua luni de cand am primit vestea ca un traznet. N-am stiut ce m-a lovit! Intotdeauna vezi la altii, iti pare rau, insa nu te astepti sa ti se intample tie sau celor apropiati tie.
Era pe la pranz, eram la serviciu si m-a sunat sora mea sa-mi spuna.
Vazusem diagnosticul, ceva in termeni medicali neintelesi, insa nu mi-a venit in gand sa caut pe google, macar. Ea a fost mai isteata!
Am plans in ziua aceea, mult, si in zilele ce-au urmat, de multe ori pe ascuns. Eram praf: insarcinata in 3 luni cu stari de voma, ameteli, nu puteam manca nimic si apoi ASTA.
Simteam ca ma prabusesc, ca ma duc la vale. Incepusem sa plang din orice.
Ea era si mai dezorientata, era intr-o deriva, incerca sa se obisnuiasca cu gandul ca...poate nu o sa mai fie. Noi in jurul ei incercam sa o incurajam si sa ne incurajam pe noi insine. Fiecare in felul sau, plans, tipat, vorbit, calmat...nu ne venea sa credem.
Eu imi repetam in gand, la nesfarsit: E prea tanara, de ce Doamne?
Ma revoltam. Acum cand aveam cea mai mare nevoie de ea, cand si eu urmam sa devin mama...De ce? De ce?
Au inceput cautarile si telefoanele, pentru ca la Fundeni nici nu luam in discutie. Auzisem ca acolo e prapad. Un coleg mi.a dat numarul unei doctorite de la o clinica privata.
Au urmat luni intregi de chin pentru ea. Intai si-a schimbat total regimul alimentar (ajutata de fete-surorile mele), apoi 2 luni de radioterapie (28 sedinte), analize la sange saptamanale, RMN.uri la 2-3 luni.
Parea ca se mai redusese cu 1 mm, insa dupa o pauza (recomandata de medic) de vreo 3 luni- era la loc.
S-a trecut la Planul B - chimioterapia. Se facuse deja toamna. Noi toti eram pe langa ea, ea deja slabise enorm, la a 3-a sedinta de chimio ii era deja foarte rau, iar analizele la sange o luase rau la vale. Dupa tot acest chin suportat, tumoarea nu reactiona. Ne amageam cu gandul ca macar stagneaza, nu creste - speranta moare ultima.
A inceput sa-i cada parul, iar ca femeie, nu e ceva usor de suportat. S.a enervat si s.a tuns, singura, cu masina de tuns. Si.a spus: asta sa fie cea mai mare pierdere.
Intre timp, am nascut un baietel sii ii este tare drag de el - este bunica, un sentiment nobil. Imi zicea: eu traiesc pentru el. Mi se rupea sufletul cand o auzeam, insa imi alungam lacrimile si incercam sa fiu puternica - pentru ea.
Apoi a venit "salvarea" de la un doctor, de la un alt spital privat: operatia. Ne-a prezentat riscuri - foarte mari, sansele de reusita - 50%. Ea era iarasi confuza, nu stia ce sa faca. Ne intreba pe noi. Imi era frica, o frica rece pe sira spinarii de nu puteam sa pronunt.
Ma gandeam: daca face operatia, exista riscul cel mai mare - sa moara, sau sa ramana mutilata ( imi era teama sa nu.i atinga vreun nerv, ceva); sau poate sa se extinda cu repeziciune daca umbla acolo. Pe de alta parte, exista sansa sa si reuseasca operatia. Daca nu se opera, chimio, radio nu mai putea face - doar nu putea sta asa si astepta...sa ce?
Plangeam cu totii si ne era frica. Imi repeta intr-una: ce.o vrea bunul Dumnezeu. Si El a vrut sa fie bine.
Operatia a reusit 100%. Imi amintesc ca m.a sunat sora cea mica, plangea si nu putea vorbi. In acele 2 secunde mi.a inghetat sangele in mine, m.am sprijinit de pervazul ferestrei, priveam in gol si asteptam sa.mi spuna ceva...
Am simtit acele 2 secunde ani, am sperat...
A mai facut 4 sedinte de chimio preventiv. De acum incolo, vom vedea...
A fost un an greu - putin spus greu. A fost pe franghie tot timpul, a simtit cum ii fuge pamantul de sub picioare si se afunda. Insa, cu toate acestea, a gasit puterea de a lupta, de a merge mai departe, pentru cele 3 fiice, pentru nepot(i) si nu in ultimul rand, pentru sot.
A fost Anul ei Sabatic!
Si speram, cu totii...
Sa fie doar atat.

20 februarie 2017

Cum e cu taxi.urile?

Eu am o dilema zilele astea: ce se intampla cu taxi.urile si unde sunt?
De ce pun intrebarea - pentru ca e a n-a oara cand vreau sa dau comanda de un taxi si nu vine niciunul.
Mi se intampla de cel putin 2 luni. La inceput am zis ca nah, e iarna, zapada, sunt prea aglomerati, nu sunt dezapezite stradutele mici.
Penultima data cand am avut nevoie am procedat asa:
- pe tableta aveam pornita aplicatia StarTaxi si nu reactiona nimeni
- in paralel am sunat la vreo 7 firme si nimic.
Intr.un final m.am dus la intersectie (Rebreanu cu Grigorescu) si, ce sa vezi: 3 taxiuri. Am luat unul.
Tot drumul imi statea pe limba sa.l intreb de ce nu a raspuns la solicitare, dar m.am razgandit. Deja imi facusem o mie de nervi, nu aveam chef de alte discutii.
Nu stiu daca problema e doar la mine, dar stiu ca ea persista.
Nu stau sa discut despre calitatea si comportamentul taximetristilor (ma rog, o mare parte), insa nu pot sa nu ma intreb: ei nu vor sa faca bani sau au facut deja prea multi?
Hm...

12 februarie 2017

Despre Ea...

Este peste tot! Trebuie doar s-o vezi! Sa ridici valul de pe ochi, sa o cauti cu privirea!
Nu e departe, dar nici asa aproape sa te impiedici de ea. Este insa in jurul tau, e acolo! Trebuie doar s-o vezi!
Este bine sa ne lasam invaluiti de sentimentele ei, puternice si calde, idilice si grave. Asa e EA! Diferita si contrastanta!
Poate daca toti ne-am lasa in voia ei, poate lumea ar fi mai buna!
Este atat de mare incat nu o poti masura! Este, poate, infinita!
Pentru si datorita ei au plans si au ras cei mai importanti oameni ai planetei, din toate timpurile. Si inca mai face "victime".
Te cuprinde fara sa stii, fara sa vrei, insa odata venita, haideti sa o lasam sa ne cuprinda inima! Este singurul lucru pe care ni-l cere de fiecare data. Trebuie doar sa vrei!
Si nimic nu va mai fi la fel.
Iubirea este infinita, este ludica, este acolo, este Ea.
Iubirea de mama, iubirea de copil, iubirea de sot/sotie/iubit/iubita, iubirea de prieten, iubirea de oameni.
Iubirea!

31 ianuarie 2017

Comanzi o pizza de la Domino's si mananci iaurt cu paine

Am comandat de foarte multe ori de la Domino's. Au pizza bunicica, sunt la 2 strazi de noi, ba chiar am descarcat si aplicatia pentru comanda online- ne amuzam mereu sa ne intrebam in ce stadiu e pizza: la cuptor, pe drum.
In fine, erau cateva avantaje, insa, in ultima vreme, au cam "stricat firma", cum se zice.
Iar acum doua zile au pus capac.
Sa va povestesc
Dau comanda online pe la ora 7pm de 2 pizza si sa.mi vina la 9(au optiunea asta). Pe la 9.15 sunam la ei sa vedem ce.i cu comanda si ne spun ca, da, optiunea cu precomanda nu le apare decat cu 30min inainte si ca sunt si foarte aglomerati, dar ajunge cam in 30min.
La ora 10 sunam (usor enervati) in ideea sa anulam comanda. Ni se spune ca e deja pe drum (am scris mai sus ca sunt la 2 strazi, asta inseamna 7-10min max). Buun!
Pe la 10.30 sunam din nou, foarte enervati si anulam comanda. Cel care a raspuns era mirat...in fine.
La 10.35 suna telefonul, era de la pizza, ajunsese in fata blocului si nu putea sa sune la interfon...ghinion, tocmai o anulasem.
Si acum sa explic faza cu interfonul: in fata blocului nu poti forma nr de interfon, doar in spate. Noi in aplicatie avem specificat acest aspect. Si nu e prima data cabd sotul coboara sa ia pizza pentru ca ei nu citesc bine.
Asta nu e tot. Acum vreo 2 comenzi n.au adus tot ce comandasem. Alta data au "uitat" sa aduca bautura care era la promotie, desi am specificat in comanda.
Eh...
Acum ne cautam furnizori de puzza in zona. Exclus PizzaHut!

29 decembrie 2016

Oscar Wilde - el si Ea

Cand am inceput sa citesc varianta  ei (”Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde” - Franny Moyle) eram suparata pe el pentru modul in care s-a comportat, a dezamagit-o, a umilit-o prin relatia lui cu un barbat si intr-un final a lasat-o fara niciun ban sa-si creasca copilul, caci a ajuns la faliment. Asta in loc sa se ocupe de opera lui (Arta, cum ii spunea), de faima si de banii pe care reusea sa.i castige cu fiecare noua scriere.

Acum sunt la jumatatea cartii lui ("De profundis" - Oscar Wilde), o lunga scrisoare catre cel care i-a adus caderea, lordul Alfred Douglas. Isi recunoaste nu numai vina fata de familia sa, dar si lasitatea. Nu a fost in stare sa rupa aceasta legatura canceroasa, a fost prea slab, a iubit prea mult. Celalalt a profitat de aceasta slabiciune. Parca nu mai sunt asa de "suparata", incerc sa-l inteleg, dar sunt revoltata pe celalalt.

Fiecare cu varianta lui.
Adevarul e undeva la mijloc, la mijlocul acestui trio.