Postări

Amintiri

Astazi dimineata, dupa ce am dus piticul la gradi, dau drumul la TV ce ramasese pe youtube. Incep sa rulez printre episoade de Peppa Pig, Paw Patrol si alte nebunii si...hopa, dar peste Richard Clayderman.
Nu ma intrebati ce cauta printre cantecele si desene animate, cred ca youtube a "stiut" ca am nevoie de putina muzica de relaxare.
Apas play si ascult toata dimineata!!!
La un moment dat imi amintesc cum l-am descoperit eu pe acest om minunat, ce canta extraordinar. Eram in primul an de facultate, eu o fatuca de la tara si la un moment dat colegul meu Matei (nu-i dat tag, este un om important acum si nu vreau sa se interpreteze) mi-a adus un CD cu cateva melodii. Mi-a placut foarte mult inca de la primele note ascultate. Apoi l-am cautat si ascultat ani in sir, il aveam in orice playlist.
Ii multumesc si acum colegului meu pentru gest, dar si pentru faptul ca nu a reactionat cum fac cei mai multi: "vaaai, dar nu stii? Dar in ce lume te afli? Ah, normal, esti de la t…

Cum ne ducem sa votam pe 2Mai

Pentru ca tot suntem in febra campaniei electorale si a viitoarelor alegeri, o sa va povestesc putin despre sistemul din UK.
La inceput, dupa ce ne-am mutat, am primit prin posta o solicitare de la Consiliul Local -echivalent, sa completam niste formulare legate de sistemul de vot, sa ne inregistram online.
Noi, ca romanii, ne gandeam: ce treaba avem noi, nu suntem cetateni englezi etc. si am dat hartiile deoparte (bine ca nu le-am aruncat!).
Intr-o discutie la serviciu, sotul meu afla ca de fapt completarea acelor formulare e "cam" obligatorie. Au englezii astia o tactica, pare ca iti da de ales, dar de fapt te obliga: te rugam sa...avem nevoie de...doar daca vrei...si mai jos ca la banca: necompletarea duce la amenda de x lire. Aha!
Si ne-apucat sa ne completam, ne-am inregistrat in sistem, gen: sa fie acolo!
Eh, stai ca nu e chiar asa! Astazi ne vin prin posta (da, aceeasi posta Royal Mail care functioneaza foarte bine) doua hartii: una pentru sot si una pentru mine, prin…

La medicul de familie (final)

Va descriam in postarea anterioara o experienta mai neplacuta la medicul de familie (recunosc ca nu e prina de acest fel).
Va mai spuneam ca am facut plangere si am trimis-o atat la clinica, cat si la reprezentatul pacientilor.
Dupa o saptamana am fost sunata si email implicit sa imi dau acordul ca plangerea mea sa ajunga la directorul clinicii. Da, am confirmat.
Totodata le-am mentionat ca nu vreau sa fac devatura cu acest fapt, insa nu e prima data cand am neplaceri cu ei.
Ca o paranteza, imi povestea cineva - englez, ca ei iau foarte in serios aceste plangeri si repercursiunile sunt pe masura.
Zilele trecute am fost sunata de directorul clinicii care si-a cerut scuze personal, a incercat sa-mi explice situatia (ce stiam deja: dr supra-aglomerat, a luat urgente etc etc), apoi mi-a spus ca deja se face o cercetare si o comisie spre a analiza respectivul eveniment si apoi sa ia masurile necesare, sa nu se mai intample.
Da, stiu, nici la ei nu e chiar roz, dar macar fac ceva sa imbunat…

La medicul de familie

Am scriu aceasta postare, desi nu are inca o finalitate.
Este vorba despre o intamplare la medicul de familie de aici. Mi-am facut programare pentru a discuta cu dr si apoi sa ma trimita la specialist.
O sa fac o paranteza: aici nu poti merge la specialist asa de capul tau, gen, hai sa mai fac un control la ochi ca n-am mai fost de vreun an. Nop! Nici macar la privat (unde sunt niste scoruri de cate 3 cifre).
Fara o scrisoare de recomandare de la medicul de familie nu poti merge si tot acolo scrie urgenta. Ah, si da, te poate programa si peste 3-4 luni. Am inchis paranteza, ca sa zic asa.
Aveam programare la 3.45, ajung cu 10 minute mai devreme, asa cum este recomandat, fac check-in-ul si astept.
Erau cam 3 persoane inaintea mea care asteptau la acelasi dr. Am constatat ca se decalasera programarile, dar asta e. Trece mai bine de jumatate de ora si deja incepuse sa-i cheme pe altii, care venisera dupa noi. Ah, te cheama prin intermediul unui panou.
Eu eram si cu cei doi copchii dupa m…

De taximetristi...numai de bine!

Am vazut ieri pe site-urile de stiri protestul taximetristilor si solicitarile lor, mai exact sa scoata Uber de pe piata. M-au apucat toti nervii! Banuiesc ca si pe voi!
Eu l-as intreba pe dl. presedinte al transportatorilor (nu i-am retinut numele si nici nu vreau sa caut acum) daca taximetristii sunt in stare sa indeplineasca, cumulat, conditiile de civilizatie pe care noi, cetatenii, ni le dorim si pentru care platim?
Sa ii scoata de pe piata pe cei care nu sunt in legalitate, da, evident ca asta nu contest.Locuiesc in Bucuresti din 2002 si am mers foarte mult cu taxiul, ba chiar am avut o perioada cand numai asa mergeam. Nu din comoditate, ci pentru ca angajatorul prefera sa-mi deconteze taxiul decat sa-mi dea masina de serviciu.
Asadar, am avut multe experiente cu taximetristii, multe neplacute.
Ca multi dintre voi, eu as solicita ca acesti "domni"(mare parte dintre ei) sa indeplineasca TOATE conditiile de mai jos, si atunci calatorim cu domniile lor:
- masina sa fie cu…

Boala si accidentul sunt cele mai rele

Am stat mult sa ma gandesc daca sa scriu acest post. Nu spun nimic nou in el, decat ceea ce stiti deja, doar ca e putin mai trist.
Trist si foarte adevarat!
Stateam si ma gandeam si-mi tot bazaie in creier urmatoarea expresie: nimic nu poate fi mai rau decat boala sau un accident(vorbesc de alea urate).
Da, asa e!
In ultima vreme m-am plans cui m-a ascultat ca, vai, nu sunt bine, stau toata ziua in casa, vreau la serviciu, vreau sa ma imbrac frumos( de parca ma opreste cineva!), sa fac ceva constructiv, sa simt ca sunt utila...nu mai continui, lista e foarte lunga.
Dar aseara, dupa ce am vazut filmul "Me before you" ( citisem cartea anul trecut si am tinut musai sa-l vad), mi-am dat seama: oh...dar eu ma plang degeaba. Doamne fereste de un accident ca asta...devii neom toata viata. Si atunci?
Sau de vreo boala urata, cum sunt acum in jurul nostru.
Si da, e greu. Imi amintesc si acum atat de bine cat de mult m-a daramat psihic vestea despre mama mea...peste doua saptamani s…

O amintire mai trista

Am multe amintiri din copilarie, nu chiar ca Ion Creanga, insa am avut o copilarie fericita. Poate ma mobilizez si mai scriu despre asta.
Dar astazi vreau sa va povestesc ceva ce ma urmareste, nu prea placut si care nu-mi da pace. Poate, asternand aici, cine stie, se elibereaza.
Ca si intro o sa spun, pentru cei care nu stiu, ca la 11 ani am avut nefericitul accident la ochi, ce m-a tintuit mult pe paturile de spitale. Astfel, dupa operatii si medicamente devenisem extrem de anemica (nu eram eu vreo grasa nici inainte) si cu dureri de cap.
Asa ca ai mei s-au consultat cu mai multi doctori si au decis sa ma interneze la Spitalul 9 (nu la nebuni, ceva mai incolo). Asa ca, iata-ma singura, la 13-14 ani, intr-un spital.
Imi amintesc ca mai era o doamna mai in varsta in salon, cam plinuta si care sforaia, iar la un moment dat a mai venit o doamna, dar nu era prea vorbareata, mai mult dormea.
Prima doamna a fost cea care m-a invatat sa-mi spal lenjeria intima si sa o usuc la gratarele de f…