Matase Alba

Se anunta o zi plina, multe de facut si cu multa energie, asa ca, inca de dimineata am incercat sa ma incarc cu rabdare. Ploua foarte tare, batea vantul, nimic neobisnuit, vreme de UK.  Sotul ma suna daca ma descurc, sa-l duca el pe cel mare la gradi. Eu, stiind ca trebuie sa lipseasca toata dupa amiaza de la serviciu, il refuz, gandindu-ma ca oricum ultimele zile au fost la fel: vreme proasta si eu busy. Pun copchilul mare in carut cu nailonul in cap, pe cel mic in sistem la purtator. Ma enervez putin ca lasasem carutul intors invers si cu cel mic in sistem m-am chinuit ceva sa-l reasez.  Plecam. Pe drum cel mare bazaia: ca-l deranjeaza pantalonii, ca nu vede - ploua, deci, ce sa vezi?!?. Pe la jumatatea drumului ma plesneste: am uitat geanta cu mancare. Respir adanc, intorc carutul si-mi spun in minte: asta e, linisteste-te, o sa intarziem, nu e ca si cum se intampla zilnic, o sa inteleaga educatoarele. Luam geanta (o uitasem in garaj, cand m-am enervat cu carutul) si pornim voinices

Nu, nu sunt caini cu covrigi in coada, cum ne-am imagina, insa sunt animale foarte respectate. Mi-a povestit sotul ca la ei in baza ai voie sa te duci cu cainele la birou si sa stea acolo, ai dreptul la pauze ca sa il plimbi. Evident, te miri, noi cu mentalitatea din Romania. La ei e ceva normal. Intr-adevar, cainele trebuie sa indeplineasca niste conditii de bun simt: sa nu latre, sa nu se agite, sa strice lucruri, plus ca pe usa se aseaza semnul specific, pentru cei alergici. La noi pe strada, straini sau englezi, multi detin caini. Te intalnesti cu ei, legii prietenii - nu am caine, dar tot trebuia sa ies afara, sa plimb copchilul. Din curiozitate, am citit cateva articole despre cainii din UK. Astfel, statisticile spun ca un sfert dintre englezi detine cel putin un caine. Populatia canina fiind atat de mare, au aparut si legi, norme foarte stricte, atat la nivel national dar si local. * daca nu ai grija de caine asa cum trebuie risti amenda de 20.000£ si 6 luni inchisoare *

Sper ca ati avut o dimineata minunata si un inceput de saptamana prolific. La noi a fost putin cam....agitat, hai sa-i spunem. Dimineata Alex mi-a dat trezirea la 6. Cand am vazut cat e ceasul, imi venea s-o iau pe campii. I-am mai dat niste lapte, l-am ssssit, i-am cantat...nimic. L-am luat in brate, l-am leganat, i-am cantat, aproape adormise si au inceput pasarile sa cante. Paf...ochii mari. Iar dai lapte, iar cantare si...gata. Era deja 7. Cobor la parter, Rares deja manca un sandwish facut de tati. I-am mai dat ceva, am pregatit geanta. Urc la etaj - se trezise Alex si ii schimb pe amandoi. Buuun... Rares incepe sa chitaie ca-l doare un picior, la calcai. Ii fac masaj...nimic. scot soseta si cand ma uit mai atenta...ii intrase ceva in picior. Cobor sa iau penseta si ac. Nu deschid bine dulapul ca aud buff! Urc repede...cazuse Alex din pat. Rares plangea ca-l doare. Dupa 10 minute de chinuiala, reusesc sa-i scot tepusa din calcai. Yeiiii! Reusim cu chiu cu vai sa ne imbracam

Am racit...da, stiu, nimic nou pe frontul de vest! Insa ma gandeam la cum este sistemul nostru si cel britanic, tipul de mentalitate din cele doua tari. Chiar citeam zilele trecute pe grupuri de mamici ca sunt disperate, incep copii  colectivitatea si iau tot felul de virusi si ce sa le dea pentru imunitate. Nu sunt in masura sa dau sfaturi, doar citesc si ma informez, insa, asa cum spune si dr. Craiu (pe care il admir foarte mult!), nu e nicio problema ca raceste copilul, in felul acesta isi formeaza propria sa imunitate, isi creeaza anticorpi. Nici in UK nu se sinchisesc foarte mult la o simpla raceala. Din octombrie si pana ii aprilie copii britanici racesc mai mereu, ii vezi cu mucii pana la genunchi (la propriu), mai au si febra din cand in cand. Nici la doctor nu te primeste decat daca e infectie, are febra cel putin 5zile si se simte rau: moleseala, lipsa poftei de mancare. Imi amintesc de un episod cand am sunat pentru programare si avea "doar"4 zile de febra si n

Am mai fost in Grecia, atat pe insule, cat si pe continent, asadar nu este prima data. Spre surprinderea mea, chiar mi-a placut Thassos. Recunosc nu avem nici asteptari prea mari. Imi formase o parere: o insula mica, plina de romani. Am fost cazati la Hotel Macedon , chiar in port, la nici 300m de locul unde te lasa feribotul. Chiar daca sunt prieteni si as putea fi subiectiva nu as putea sa recomand hotelul, daca am fi stat prost. Eu il recomand cu mare drag, camerele arata exact ca in pozele de pe site, iar piscina e de neuitat - in forma de talpa piciorului, cu tot cu degete! Dezavantajul este ca nu ofera decat micul dejun, insa am gasit cateva locatii (recomanatate) unde am mancat nemaipomenit de bine, in special peste si fructe de mare. Asadar, nu e un capat de tara. Avand 2 copii mici nu pot spune ca ne-am plimbat foarte mult. Am fost in special la plajele baby-friendly. Intr-o singura dimineata am iesit din cotidian si am zis sa vad si eu Marble Beach. Da, plaja, apa, peisaj

Am observat o atitudine la o parte dintre oamenii din tara: lasa, dom'le ca e bine! N-as putea sa inteleg cum este acest "bine" de care se vorbeste. Si ca sa fiu bine inteleasa de la inceput, nu imi dau aere de internationala, nici nu ma cred superioara nimanui. Dar vazand si alt mod de viata, imi este greu sa accept ca este bine. Nu poti spune ca este bine in tara atata timp cat drumurile/strazile sunt proaste, sparte sau lipsesc cu desavarsire, ca nu exista trotuare sau au fost transformate in parcari, ca nu avem un mijloc de transport decent sa mergem la serviciu (nu vorbesc de orasele mici si comune unde nu exista deloc), sistemul medical e precar (nu din lipsa sau mediocritatea medicilor -avem medici foarte bine pregatiti, din cauza managementului prost), sistemul educational se incapataneaza sa-si patreze ideile de acum 50 de ani, chiar si la privat...si exemplele pot continua, ne lovim de ele in fiecare zi. Nu zic ca in alte tari e totul roz, in niciun caz. Cin

2 zile in Bucuresti 12 zile in Thassos 4 zile in Bucuresti 3 zile in Vrancea 3 zile in Botosani 4 zile in Bucuresti Peste 3.000km in masina Cam asta a reprezentat vacanta noastra (2 adulti si 2 copchii) in cifre. Nu va povestesc de facut/desfacut bagaje de fiecare data, nici de cat de intepeniti suntem de la atata stat in masina. Apropo, copchii au fost foarte cuminti, maleabili, chiar docili, spre surprinderea mea. A fost o experienta interesanta, dar nu mai vrem sa repetam. Este mult prea obositor atat pentru adulti, dar mai ales pentru cei mici. Este frumos sa te plimbi, sa te vezi cu lumea (sa-i multumesti pe toti!), dar iti trebuie mai mult timp, ca sa nu fie zor si ca sa intelegi ceva din toata hai-hui-iara asta. Poate anul viitor vom gasi o varianta mai buna! Exact cum se mai glumeste pe net: dupa vacanta asta, am nevoie de un concediu!

A fost o zi prea lunga ca sa nu o povestesc A fost un inceput de vacanta prea abrupt De dimineata ne-am mobilizat foarte greu. Am plecat pe la 10 la cumparaturi, ca deh, ne trebuia colac pentru fiecare, o palarie de soare pentru mine (pe care nu cred ca o voi folosi), niste pistoale cu apa... Am ajuns pe la 11 la plaja, insa am avut noroc ca era nor, nu se simtea soarele. Dupa ce l-am adormit pe cel mic pe sezlong, am zis sa il scot pe cel mare in apa, ca si-asa ii era teama. Dupa vreo 10 minute prinsese curaj si incepuse distractia iar eu nu am mai fost atenta. M-am dus in zona cu alge, pe care toata lumea o ocolea si...poc. Initial am crezut ca doar m-am taiat in stanca, dar cand am ridicat piciorul si am vazut...am stiut exact: calcasem pe un arici de mare. Prietena mea Roxana (sa-i dea Dumnezeu sanatate!) avea la ea o trusa mica, s-a mobilizat si timp de o ora si ceva s-a chinuit sa scoata tepii. Si n-au fost decat vreo 12. E complicat de scos, pentru ca trebuie sa actionezi

A trecut deja o saptamana de cand sunt singura cu cei doi teroristi. In timpul zilei e decent, nu am de ce sa ma plang: cel mare e la gradi pana la 3, cel mic are zile si zile. Insa cea mai "amuzanta" parte a zile este seara, cand trebuie sa ii adorm pe amandoi. Cel mare se joaca cu o mana in parul meu, cu cealalta mana isi tine laptele. Eu trebuie sa-l alaptez pe cel mic, dar trebuie sa spun povestea(nu bea laptele fara). Isi scoate capacul la biberon, improasca cu lapte peste tot, ia 2-3 guri si zice: acum poti sa spui povestea. Cel mic mananca si el putin, dar daca ne aude "vorbind" plus ca e cel mare langa el, crede ca e rostul de joaca. Asa ca se ridica in fund, se arunca peste frate-su, celalalt nervos ca il deranjeaza, eu il trag inapoi, dar intrerup povestea. Si ne tot agitam asa vreo 10- 15 minute. Apoi, urmeaza partea a doua. Se termina laptele si povestea, incepe cantatul. Si ii dau eu si cant pana se linistesc si adorm- 20- 30minute, dupa cum imi

La fotografia de dinainte a merge la Ascot am primit peste 200 de likes si multumesc mult tuturor. N-am avut niciodata la nicio postare atatea, chiar nu-mi vine sa cred. Si chiar vorbeam cu o prietena care imi spunea: vai, ce bine arati, chiar si dupa doua sarcini. Eu am multumit frumos, dar apoi i-am spus realitatea. In dimineata respectiva eram chioara de somn, nici nu vedeam pe unde calc. Noaptea nu dormisem decat vreo 4ore adunat pentru ca, copchilul cel mare a visat ceva si s-a trezit plangand pe la 1. Apoi s-a trezit si copchilul cel mic, pe care l-am adormit dupa vreo ora. Iar eu...pfff, gandindu-ma sa las toate lucrurile ok (ca deh, era prima data cand ii lasam o zi intreaga cu tata) mi-a pierit si ultima farama de somn. Asa ca am adormit mult dupa 4, pentru ca sa ma trezesc la 6. Dimineata m-am machiat, dar nu-mi amintesc sa ma fi vazut cu adevarat in oglinda. Noroc si am apucat sa beau juma' de cafea, iar aerul racoros de afara m-a mai trezit nitel. In autobuz m-a lu

O sa incerc sa fiu cat mai succinta, sa nu ma pierd prea mult in detalii. Ascot Race are o istorie lunga, nu o sa va povestesc aici, sunt multe informatii pe internet. Prima zi insa este cea mai importanta. Este ziua in care insasi regina deschide oficial cursele, alaturi de alti membri ai casei regale. Pe de alta parte, gurile rele spun ca si consumatia de sampanie, proseco & stuff este semnificativa, asta ducand si la o crestere a pariurilor si a sumelor. Mai multe date si informatii gasiti pe site-ul oficial . Sa nu uit sa mentionez si faptul ca, pentru participare la eveniment exista un dress code. Nu te duci tu oricum, ca ti se pare costumatia mai "rasarita". Exista anumite reguli. Daca vreti sa cititi, le gasiti aici . Buun! Faptul ca noi (sotii de ofiteri) am participat intr-un grup mare (70 persoane) si ca venim de la baza Nato ne-au facut o reducere semnificativa. Adica am vazut pe site doua preturi: 37£ si 72 £. Eu am platit 37£, dar in astia a fost si inc

Mi-am amintit in seara asta de o mica discutie si m-am amuzat in sinea mea. Dupa ce s-a nascut copchilul nr.1 mergeam la pediatru in fiecare luna. Asa e in Ro. Si,  cred ca prin luna a 4-a sau a 5-a ma plangeam eu asistentei ca e greu si mi-a rupt bratele (mai tarziu am descoperit sistemele de purtare). La care ea imi spunea: sa vezi cum e cu doi, amandoi au 25 de kg. Eu ii zambesc dragut, dar imi mintea mea trag un bombanit: bine ca esti tu mai desteapta si poti cu amandoi odata. Ce sa-i faci? Ma rodea invidia. Plus ca, stiti voi cum este: problema mea e cea mai nasoala. Buuun! Trece timpul si ajung in situatia in care ma aflu in prezent: copchilul nr.1 are 13kg, al doilea 9kg jumate. Si sa ma vezi pe mine urcand sau coborand scarile cu amandoi in brate de n-am nicio treaba. Bine, e un fel de a spune, pentru ca cel putin odata pe saptamana ma viziteaza niste dureri de sciatica...daaar, se poate, dom'le. Femeia a avut dreptate! Se poate cu amandoi...unul e inca bebelus, cela

Incep cu inceputul... Copchilul nr.2 se trezeste la 6 dimineata. Il alaptez, ii cant, iar ne mai invartim, iar ii cant...intr-un final adoarme. Ora 7.30. Incerc sa ma strecor din pat cat de incet pot si...poc, dau cu genunchiul de patut. Injur de toate cele in gand, strang din dinti si rasuflu usurata ca nu s-a trezit copchilul. Cobor la bucatarie si copchilul nr.1 energic tare ma informeaza cu gura pana la urechi ca a mancat ciocolata. Eu buimaca nu intelegeam ce tot spune, credeam ca-si amintea nu stiu ce chestie. Il intreaba sotul care ciocolata. "Cea de pe laptop!", spune el senin. Si in secunda urmatoare imi amintesc ca venise postasul cu o monstra de Kit.kat pentru un sondaj. Fk! Acum ca a mancat ditamai batonul nu mai aveam ce sa fac, dar cum mai completez eu sondajul? Pregatesc micul-dejun, hranesc copchilul nr.1, il schimb, il imbrac. Se trezeste copchilul nr.2, spalat, schimbat. Incerc sa ma imbrac si eu cu ce prind din zbor de prin dulap. Noroc ca am spalat

Am fost intrebata zilele trecute de ce nu am mai scris? Nu stiu! De foarte multe ori am deschis pagina, aveam idei, doar ca nu reuseam sa le scriu...pur si simplu! Am perioade in care scriu, altele in care pur si simplu n-am nicio putere. Imi vin subiecte multe de scris, dar... Dupa cum multi dintre voi stiti, ma feresc sa-mi exprim opiniile politice online si in ultima vreme au tot curs dezbaterile din domeniu. A fost si vizita Papei, iarasi m-am ferit sa scriu despre subiect, desi am un mare respect pentru domnia sa. Stiti ca este o vorba romaneasca: daca vrei sa-ti pastrezi prietenii, nu discuta despre politica si religie! 😅😅 In rest, cu de toate pentru toti! Promit ca revin...

Astazi dimineata, dupa ce am dus piticul la gradi, dau drumul la TV ce ramasese pe youtube. Incep sa rulez printre episoade de Peppa Pig, Paw Patrol si alte nebunii si...hopa, dar peste Richard Clayderman. Nu ma intrebati ce cauta printre cantecele si desene animate, cred ca youtube a "stiut" ca am nevoie de putina muzica de relaxare. Apas play si ascult toata dimineata!!! La un moment dat imi amintesc cum l-am descoperit eu pe acest om minunat, ce canta extraordinar. Eram in primul an de facultate, eu o fatuca de la tara si la un moment dat colegul meu Matei (nu-i dat tag, este un om important acum si nu vreau sa se interpreteze) mi-a adus un CD cu cateva melodii. Mi-a placut foarte mult inca de la primele note ascultate. Apoi l-am cautat si ascultat ani in sir, il aveam in orice playlist. Ii multumesc si acum colegului meu pentru gest, dar si pentru faptul ca nu a reactionat cum fac cei mai multi: "vaaai, dar nu stii? Dar in ce lume te afli? Ah, normal, esti de la

Pentru ca tot suntem in febra campaniei electorale si a viitoarelor alegeri, o sa va povestesc putin despre sistemul din UK. La inceput, dupa ce ne-am mutat, am primit prin posta o solicitare de la Consiliul Local -echivalent, sa completam niste formulare legate de sistemul de vot, sa ne inregistram online. Noi, ca romanii, ne gandeam: ce treaba avem noi, nu suntem cetateni englezi etc. si am dat hartiile deoparte (bine ca nu le-am aruncat!). Intr-o discutie la serviciu, sotul meu afla ca de fapt completarea acelor formulare e "cam" obligatorie. Au englezii astia o tactica, pare ca iti da de ales, dar de fapt te obliga: te rugam sa...avem nevoie de...doar daca vrei...si mai jos ca la banca: necompletarea duce la amenda de x lire. Aha! Si ne-apucat sa ne completam, ne-am inregistrat in sistem, gen: sa fie acolo! Eh, stai ca nu e chiar asa! Astazi ne vin prin posta (da, aceeasi posta Royal Mail care functioneaza foarte bine) doua hartii: una pentru sot si una pentru mine,

Va descriam in postarea anterioara o experienta mai neplacuta la medicul de familie (recunosc ca nu e prina de acest fel). Va mai spuneam ca am facut plangere si am trimis-o atat la clinica, cat si la reprezentatul pacientilor. Dupa o saptamana am fost sunata si email implicit sa imi dau acordul ca plangerea mea sa ajunga la directorul clinicii. Da, am confirmat. Totodata le-am mentionat ca nu vreau sa fac devatura cu acest fapt, insa nu e prima data cand am neplaceri cu ei. Ca o paranteza, imi povestea cineva - englez, ca ei iau foarte in serios aceste plangeri si repercursiunile sunt pe masura. Zilele trecute am fost sunata de directorul clinicii care si-a cerut scuze personal, a incercat sa-mi explice situatia (ce stiam deja: dr supra-aglomerat, a luat urgente etc etc), apoi mi-a spus ca deja se face o cercetare si o comisie spre a analiza respectivul eveniment si apoi sa ia masurile necesare, sa nu se mai intample. Da, stiu, nici la ei nu e chiar roz, dar macar fac ceva sa im

Am scriu aceasta postare, desi nu are inca o finalitate. Este vorba despre o intamplare la medicul de familie de aici. Mi-am facut programare pentru a discuta cu dr si apoi sa ma trimita la specialist. O sa fac o paranteza: aici nu poti merge la specialist asa de capul tau, gen, hai sa mai fac un control la ochi ca n-am mai fost de vreun an. Nop! Nici macar la privat (unde sunt niste scoruri de cate 3 cifre). Fara o scrisoare de recomandare de la medicul de familie nu poti merge si tot acolo scrie urgenta. Ah, si da, te poate programa si peste 3-4 luni. Am inchis paranteza, ca sa zic asa. Aveam programare la 3.45, ajung cu 10 minute mai devreme, asa cum este recomandat, fac check-in-ul si astept. Erau cam 3 persoane inaintea mea care asteptau la acelasi dr. Am constatat ca se decalasera programarile, dar asta e. Trece mai bine de jumatate de ora si deja incepuse sa-i cheme pe altii, care venisera dupa noi. Ah, te cheama prin intermediul unui panou. Eu eram si cu cei doi copchii d

Am vazut ieri pe site-urile de stiri protestul taximetristilor si solicitarile lor, mai exact sa scoata Uber de pe piata. M-au apucat toti nervii! Banuiesc ca si pe voi! Eu l-as intreba pe dl. presedinte al transportatorilor (nu i-am retinut numele si nici nu vreau sa caut acum) daca taximetristii sunt in stare sa indeplineasca, cumulat, conditiile de civilizatie pe care noi, cetatenii, ni le dorim si pentru care platim? Sa ii scoata de pe piata pe cei care nu sunt in legalitate, da, evident ca asta nu contest. Locuiesc in Bucuresti din 2002 si am mers foarte mult cu taxiul, ba chiar am avut o perioada cand numai asa mergeam. Nu din comoditate, ci pentru ca angajatorul prefera sa-mi deconteze taxiul decat sa-mi dea masina de serviciu. Asadar, am avut multe experiente cu taximetristii, multe neplacute. Ca multi dintre voi, eu as solicita ca acesti "domni"(mare parte dintre ei) sa indeplineasca TOATE conditiile de mai jos, si atunci calatorim cu domniile lor: - masina sa

Am stat mult sa ma gandesc daca sa scriu acest post. Nu spun nimic nou in el, decat ceea ce stiti deja, doar ca e putin mai trist. Trist si foarte adevarat! Stateam si ma gandeam si-mi tot bazaie in creier urmatoarea expresie: nimic nu poate fi mai rau decat boala sau un accident(vorbesc de alea urate). Da, asa e! In ultima vreme m-am plans cui m-a ascultat ca, vai, nu sunt bine, stau toata ziua in casa, vreau la serviciu, vreau sa ma imbrac frumos( de parca ma opreste cineva!), sa fac ceva constructiv, sa simt ca sunt utila...nu mai continui, lista e foarte lunga. Dar aseara, dupa ce am vazut filmul "Me before you" ( citisem cartea anul trecut si am tinut musai sa-l vad), mi-am dat seama: oh...dar eu ma plang degeaba. Doamne fereste de un accident ca asta...devii neom toata viata. Si atunci? Sau de vreo boala urata, cum sunt acum in jurul nostru. Si da, e greu. Imi amintesc si acum atat de bine cat de mult m-a daramat psihic vestea despre mama mea...peste doua saptama

Am multe amintiri din copilarie, nu chiar ca Ion Creanga, insa am avut o copilarie fericita. Poate ma mobilizez si mai scriu despre asta. Dar astazi vreau sa va povestesc ceva ce ma urmareste, nu prea placut si care nu-mi da pace. Poate, asternand aici, cine stie, se elibereaza. Ca si intro o sa spun, pentru cei care nu stiu, ca la 11 ani am avut nefericitul accident la ochi, ce m-a tintuit mult pe paturile de spitale. Astfel, dupa operatii si medicamente devenisem extrem de anemica (nu eram eu vreo grasa nici inainte) si cu dureri de cap. Asa ca ai mei s-au consultat cu mai multi doctori si au decis sa ma interneze la Spitalul 9 (nu la nebuni, ceva mai incolo). Asa ca, iata-ma singura, la 13-14 ani, intr-un spital. Imi amintesc ca mai era o doamna mai in varsta in salon, cam plinuta si care sforaia, iar la un moment dat a mai venit o doamna, dar nu era prea vorbareata, mai mult dormea. Prima doamna a fost cea care m-a invatat sa-mi spal lenjeria intima si sa o usuc la gratarele d

Da, stiu, va ganditi la faptul ca vreau sa fac reclama. Nu stiu! Eu folosesc inca de la primul copchil scutecele de la Pampers si am fost foarte multumita de ele. Asadar nu m-am gandit sa le schimb. Si la cel de-al doilea copchil am inceput sa folosesc tot Pampers. In una din zile, cand incercam sa-l adorm pe pitic si tadfoiam internetul am dat peste o campanie a celor de la Pampers care se numeste "Thankyoumidwife". Foarte interesanta si in acelasi timp educativa. Astfel ca, din pagina in pagina am ajuns la o alta campanie a lor: "#PampersSquad". Aceasta presupune sa primesti un kit Pampers ce contine un pachet mediu de scutece pentru copilul tau(spui marimea), 5 pachete a cate 4scutece fiecare cu nr.1 si 6 cupoane cu reducere a 2lire fiecare. Singura activitate, in schimbul lor este sa le incerci si sa-ti spui parerea, sa le distribui si evident sa colectezi opiniile acestora. Stiti si voi, gen Like, Share si Tag4 prieteni. E pe acelasi principiu. Numai ca