Matase Alba

Intotdeauna mi-am dorit un loc de munca mai atipic, eventual unul care sa imi permita sa calatoresc. Nu a fost mereu asa cum mi-am dorit sau poate nu am facut eu alegerile corecte. Ideea este ca am avut parte numai de munca la birou...mai putin ultimii doi ani (afara acesta). Am avut parte de 2 ani in care am umblat destul de mult, am vazut locuri frumoase, am cunoscut oameni interesanti, am intrat in contact cu ideile si cultura locala. Mi-a placut foarte mult, desi la un moment dat devenise destul de obositor pentru ca am avut si cate 3 plecari in strainatate pe luna. Iar plecarile nu erau in sensul de a calatori, relaxat, ci aveam de munca, insa am reusit sa-mi fac timp si pentru a vizita locuri si a cunoaste lucruri noi. De la inceputul anului nu am mai plecat decat o saptamana in Kavala in concediu si parca tanjesc un pic sa mai plec, sa fiu pe drumuri, intre avioane, pe aeroporturi. Parca adrenalina de a ajunge la limita la avion imi lipseste, parca ideea de a intra in contact cu

Mergem pe strada, ne simtit singuri printre atatia oameni. Parca nu apartinem decat noua insine. De fapt, nu suntem decat pentru noi. Doar ne incadram in peisaj, ne amestecam in multime si totusi, ne simtim singuri. Am ajuns sa fim egoisti, ne.am pierdut din umanitate, nu ne mai intereseaza de ceilalti din jurul nostru. Chiar daca te impiedici pe strada si cazi, nimeni nu se uita la tine, dar sa te mai ajute sa te ridici. E dramatic, stiu, dar e real. Poate o sa spuneti ca exagerez, poate...dar eu stiu ce am vazut si am simtit. Insa, mai avem o cale...prietenii ( si nu vorbesc de familie, e o alta discutie)! Prietenii sunt cei care sunt mereu alaturi de tine, sunt cei care te accepta asa cum esti, cu rele si cu bune, sunt cei care iti spun verde-n fata realitatea cruda, dar care te si protejeaza. Prietenii sunt acele exceptii care te ajuta sa mergi mai departe, care te fac mai uman, sunt cei in care ai incredere. Sunt oamenii care vin si te ajuta indiferent de ora sau de distanta,

Suntem intr-o cautare continua, toata viata. Cautam oameni, bucurii, tehnici sa ne satisfacem nevoile (nu degeaba avem si Piramida lui Maslow), cautam de multe ori si nu stim ce anume vrem sa gasim. Cautam iubirea! Poate ca asta ne lipseste de fiecare data, insa nu ne dam seama si incercam de cele mai multe ori sa o inlocuim cu orice altceva. De fapt, iubirea nu poate fi inlocuita cu nimic altceva. Ne amagim si ne consolam cu alte lucruri, consideram ca nu are valoare, insa, pentru a merge mai departe, avem nevoie de iubire. Indiferent ce ar spune unii si altii, indiferent cat vrem sa ne ascumdem in spatele unei draperii de gheata, odata si odata constientizam ca vrem sa fie cineva langa noi. Acel cineva care sa ne iubeasca neconditionat, care sa ne accepte asa cum suntem, care sa fie acolo la orice ora din zi sau din noapte, atunci cand ne bucuram sau cand avem nevoie de un umar pe care sa plangem. Acel cineva este de fapt perechea ce ne-a fost harazita. Unii isi intalnesc perechea

 Am avut multe nopti in care nu am dormit. Va intrebati de ce? Pai vecinii mei de deasupra isi gaseau cele mai proaste momente sa se certe, adica undeva dupa orele 22 - 23. Nu numai ca se certau dar am vaga impresie ca isi aruncau cu lucruri unul in celalalt, pentru ca auzea ca si cum in secunda urmatoare ma trezesc cu ceva in cap. Dar asta nu este cel mai rau lucru. Se auzea cum fetita in jur de 9-10 isi striga mama plangand. Va dati seama ca mi se strangea inima de mila si nu o data era sa cad prada furiei si sa ma duc la ei la usa sau sa chem politia. Insa, n.am facut.o, recunosc. Inteleg ca cei doi, desi erau divortati, locuiau impreuna. Nu stiu care este logica acestor doi parinti (pe care eu nu i.as mai numi parinti), dar era cu siguranta o logica proasta. Insa, zilele trecute, pe cand ma intorceam de la serviciu, m.am intalnit cu vecina cu plase intregi de lucruri. Am tras concluzia ca a luat decizia sa se mute. Sper ca fetita sa fie bine si sa nu ramana cu sechele...sper, da

Mi.e dor de apa cristalina a Mediteranei. Mi.e dor sa ating cu picioarele apa curata, transparenta, albastru-turcoaz sau albastru-cerneala a Mediteranei. Ravnesc sa ma plimb pe granita dintre apa si nisip, sa simt placerea nebuna a atingerii bruste a apei ce se rostogoleste si invadeaza uscatul. Indiferent daca e Sardinia, Limnos, Capri, Italia, Grecia sau Spania, indiferent de locatie, apa e superba. E clara si transparenta chiar si la un metru si jumatate si zaresti fara greutate toata fauna marina. E minunat sa innoti liber, linistit printre pesti de toate marimile si culorile. Iti creeaza o stare de bine, parca iti transmit energia lor pozitiva, parca te privesc curiosi si se intreaba ce esti sau cine esti. Insa te simti cumva acceptat de natura. Te simti rapit din cotidian si transportat in ireal. Nu, nu esti intr.un vis. Un arici de mare iti atrage atentia ca i.ai incalcat teritoriul sau de pe stanci...chiar nu trebuia sa calci aproape de spatiul sau. Si mi.e dor de apa Medi

Un sentiment pe care nu poti sa-l descrii. Il simti, esti constienta de el, dar nu stii sa-l transpui in cuvinte. Si totusi... Te gandesti toata ziua la un singur moment al zilei. Stii ca la acel moment poti sa fii jumatate de ora-o ora fericita, linistita. Stii ca deocamdata doar atat iti poti permite. Astepti momentul de fiecare data cu frenezie, te superi daca ajungi prea tarziu, te oftici daca pierzi macar o secunda. Si astepti sa se faca 7 fix. Si daca trece mai mult de un sfert de ora dupa incepi sa te agiti. Devii nervoasa, nerabdatoare, preocupata. Astepti sa sune. Si secundele trec ingrozitor de greu. Si te uiti la ceas din minut in minut. De ce nu suna, te intrebi. Oare ce face? Oare s-a intamplat ceva? Din fericire, de cele mai multe ori e doar un lucru neimportant care il tine ocupat. Dar tu devii nerabdatoare. Deja te invarti, ai masurat camera de zeci de ori. Si totusi, de ce nu suna? Si asa se intampla aproape in fiecare zi. Astepti acel moment al zilei, in fiecare z