Gogosi cu miere de la bunica

Aseara am facut gogosi! Nimic nou...am mai facut pana acum si cu siguranta o sa mai coc vreo cateva. Insa aseara, in timp ce ma luptam cu aluatul mi-am amintit de o intamplare din copilarie.
Eram micuta, la bunica (Dumnezeu s-o odihneasca!) si ne facea gogosi. Mici, rotunde, umflate asa cum imi doresc si mie sa-mi iasa. Asa calde cum erau, ma duceam cu ele in camara si le umpleam cu gem sau cu miere.
Bunica mea avea stupi cu albine in gradina, stupi pe care mereu ii ingrijea. Avea o gradina micuta cu foarte multe flori, colorate, avea multe tipuri astfel incat erau inflorite de primavara devreme pana toamna tarziu. In gradina aceea micuta si draguta mai avea meri si caisi, dar si capsuni, zmeura si coacaze rosii.
Mereu cand mergeam la ea in vizita, primul lucru pe care il faceam era sa dau o tura prin gradina: sa rontai ce era copt sau aproape copt, sa miros florile si sa aud zumzetul albinelor printre ele. Si astazi cand imi amintesc parca devin linistita, visatoare si realizez cate ne erau atunci necesare ca sa fim fericiti.
Mancam mierea cu faguri cu tot si rontaiam la sfarsit ceara care se lipea de dinti si masele. Si ca sa mai atenuam din dulcele mierii, mai mancam cate o gogoasa doua.
Era frumos si mi-e dor de gradina, de ea, de bunica!