Dragi bunici, iertare!

Se spune ca in viata alegi cum vrei/crezi, faci cum consideri in acel moment, insa important este sa nu ai pareri de rau.
Omeneste vorbind, nu ai cum sa nu ai pareri de rau. Zic! Poate altii au alta parere!
Si acum sa trec la subiect...
Din 4 bunici, doar unul mai traieste si sper sa-l gasesc sanatos cand o sa ma intorc anul viitor. 
In ultima vreme ma tot gandesc la ei si, evident, am niste remuscari, niste pareri de rau, dar care nu mai pot fi indreptate. E tarziu, e mult prea tarziu. Insa tot nu-mi dau pace.
Bunicul din partea mamei a luptat in al doilea razboi mondial, a fost luat ostatic de rusi, a evadat, a trecut Dunarea inot (doua brate) si a ajuns acasa. Avea multe povesti adevarate pe care mi le spunea, pe multe le-am si uitat. Mereu ziceam ca aduc un reportofon sa-l inregistrez si tot uitam. Acum imi pare rau! 
Cred ca puteam sa scriu o carte din povestile lui: despre viata lui in timpul razboiul, ce a patimit pe timpul comunismului, cum a privit el revolutia si democratia. Era foarte angrenat in ce se intampla, avea abonament la ziar. Din lene si nepasare, n-am facut nimic. Din pacate!
Bunica din partea tatalui a murit acum 5 ani. Imi amintesc si acum ca era o iarna geroasa, cu multa zapada, il aveam nascut pe cel mare de cateva luni, iar mama se pregatea de  operatie (azi s-a pregatit de a 6a). N-am putut sa merg sa-mi iau ramas bun de la ea, asa a fost situatia, dar tot simt o piatra in stomac de cate ori ma gandesc la ea. N-am putut sa fiu alaturi de tata, care si-a ingropat mama singur. 
Si imi mai pare rau de ceva, ca vara de dinainte a vazut la mine un pulover negru care i-a placut si m-a rugat sa-i iau si ei unul. Am uitat si nu i-am luat. Da, stiu, m-a iubit, asa cum si-a iubit toti nepotii si stranepotii si cu siguranta m-a iertat. Dar eu tot simt ca n-am facut ce trebuie. 
Dragi bunici, de acolo de sus, dintre stele, sper sa ma iertati!
Parerile de rau nu ajuta, stiu, insa poate invat ceva din ele. Sa apreciem oamenii de langa noi, sa le ascultam povestile si doleantele, sa le fim alaturi cu adevarat. Suntem prinsi in viata cotidiana, devenim egoisti si uitam de multe ori de cei dragi. 
Sa fim mai buni!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Floarea de mac - simbolul sacrificiului soldatilor

Amintiri dintr-o zi de iarna

Educatia financiara si importanta ei in viata copilului