Iarna, din copilarie
Am fost acasa de Craciun si, evident, ca tot omul care merge la parinti e rasfatat. A fost frumos, dar scurt, cum spunem noi de oicei. Insa, altceva mi-a trezit amintiri: zapada, multa zapada. Am postat cateva poze pe Fb cu imagini de vis din drumul spre casa parintilor, imagini de poveste, care te trimite spre visare.
Mi-au trezit amintiri dragi de cand eram de-o schioapa si mergeam la sanius. Cred ca cu totii va amintiti cat de frumos era!
Imi amintesc cu placere de serile tarzii cand mama nu mai reusea sa ne stranga pe la casele noastre, inghetati bocna, cu hainele ude, plini de zapada peste tot si parca nu ne-am fi lasati trimisi acasa. Cat era ziua de lunga ne trageam cu sania pe drumurile din sat (evident circula cate o masina la juma' de zi).
Eram multi copii, nu ca acum ca din lipsa acestora s-au desfiintat clase intregi la scoala generala. Cum spuneam, eram multi si cat era ziua de lunga nu ne mai tacea gura. Faceam concursuri cu sanii, le legam una de alta si faceam trenulete, pentru ca apoi primul sa piarda controlul si sa cadem care-incotro cu saniile peste noi. Alta data, daca nu ne convenea, faceam trambuline cu apa si zapada care ingheta peste noapte si sa vezi atunci zguduieli sau pierdeam controlul si intramin cate un gard. Sora mea (cea mijlocie) si-a zdrelit un genunchi in gardul popii, ca si acum mai are dureri, dar ce conta atunci...Era frumos, chiar parca a trecut timpul prea repede.
De multe ori devenim melancolici dupa anii copilariei si nu stiu daca ne-am intoarce inapoi sa retraim aceleasi clipe minunate, dar macar speram ca si copii nostri sa aiba parte macar de un minim procent din bucuria si fericirea noastra de atunci.
Mi-au trezit amintiri dragi de cand eram de-o schioapa si mergeam la sanius. Cred ca cu totii va amintiti cat de frumos era!
Imi amintesc cu placere de serile tarzii cand mama nu mai reusea sa ne stranga pe la casele noastre, inghetati bocna, cu hainele ude, plini de zapada peste tot si parca nu ne-am fi lasati trimisi acasa. Cat era ziua de lunga ne trageam cu sania pe drumurile din sat (evident circula cate o masina la juma' de zi).
Eram multi copii, nu ca acum ca din lipsa acestora s-au desfiintat clase intregi la scoala generala. Cum spuneam, eram multi si cat era ziua de lunga nu ne mai tacea gura. Faceam concursuri cu sanii, le legam una de alta si faceam trenulete, pentru ca apoi primul sa piarda controlul si sa cadem care-incotro cu saniile peste noi. Alta data, daca nu ne convenea, faceam trambuline cu apa si zapada care ingheta peste noapte si sa vezi atunci zguduieli sau pierdeam controlul si intramin cate un gard. Sora mea (cea mijlocie) si-a zdrelit un genunchi in gardul popii, ca si acum mai are dureri, dar ce conta atunci...Era frumos, chiar parca a trecut timpul prea repede.
De multe ori devenim melancolici dupa anii copilariei si nu stiu daca ne-am intoarce inapoi sa retraim aceleasi clipe minunate, dar macar speram ca si copii nostri sa aiba parte macar de un minim procent din bucuria si fericirea noastra de atunci.
Comentarii