Dilema batranelului de la 5

Unul dintre vecinii nostri e un batranel simpatic, foarte respectuos si zambitor ( desi ii e tare greu sa aiba grija de sotie, care  se deplaseaza greu). De fiecare data cand ne intalnim, intreaba ce mai fac, imi povesteste cum planteaza flori in fata blocului, dar fara sa stie sotia.
De multe ori il vad stand in masina - un Matiz rosu- si asculta muzica.
Ieri insa era tare suparat si l-am intrebat care este motivul.
Mi-a povestit ca e suparat pe fiul sau ca nu-l mai lasa sa conduca (da, am uitat sa specific ca are 90 de ani, desi nu-i dai atat).
- Cum dom'le, sa-mi zica mie ca nu mai sunt in stare? Eu care l-am invatat sa conduca si care i-am aratat pe masina mea cum e mai bine, acum sa-mi spuna ca nu trebuie sa mai conduc? Dar eu nu pot fara masina. Trebuie sa conduc, nu pot altfel.
Era asa de simpatic cum se revolta.
Pe de alta parte, incercam sa-l inteleg. E foarte greu pentru ei sa-si recunoasca neputinta, mai ales ca se simte in stare. Ei sunt din generatia care au muncit si au alergat toata viata si nu pot sta locului, nu stiu si nu vor sa stie ce e aia odihna sau sa li se spuna " pana aici".
I-am admirat tare mult vivacitatea.
Apoi, dupa ce am ajuns acasa mi-a venit in minte aceeasi fraza bine-cunoscuta:" noi nu credem ca atingem varta asta, darmite sa fim lucizi sau chiar sa fim in stare sa sofam".

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Floarea de mac - simbolul sacrificiului soldatilor

Amintiri dintr-o zi de iarna

Educatia financiara si importanta ei in viata copilului