Amintiri dintr-o zi de iarna
Astazi, pentru ca este luni, pentru ca este soare afara, pentru ca sunt unii care incearca din rasputeri sa-mi strice ziua, spuneam ca azi incerc sa ma binedispun.
Ce-ar putea sa-mi trezeasca un zambet in coltul gurii? O amintire din copilarie.
Am vazut prognoza pentru zilele urmatoarea si mi-am adus aminte de perioada in care eram copil, la mama acasa. Cred ca eram prin clasa a III-a, mai era o saptamana de scoala inaintea vacantei de iarna. A nins in ziua de duminica si duminica noaptea atat de mult, incat luni dimineata n-am putut sa mergem la scoala. In perioada respectiva, in satul in care m-am nascut, nu prea erau masini, astfel ca nu era nici interes sa se dezapezeasca. Pana marti, din cauza vantului, ajunsese zapada in valuri, unele pana la streasina casei. Noi copii din cartier ne facusem cotloane prin zapada si "colindam" pe crestele zapezii.
Ne distram teribil cand un copil, care era mai plinut asa, cadea cu zapada sub el. Rai, da, sigur ca eram si putin rai, dar o rautate distractiva, adica nu-l izolam.
Eram copii, eram distractivi, eram naivi, dar ne placea zapada. Dupa ce se facea un pic de partie, ne strangeam toti cu saniile si faceam trenulete. Cand ne plictiseam, ne cream si trambuline din apa cu multa zapada, ce ingheta intr-o ora.
De cate ori am ajuns prin sant? Cine mai stie? Cine isi mai aduce aminte? O luam de la capat iar si iar.
La pranz nu prea ne duceam acasa, sa nu cumva sa ne tina parintii si sa nu ne mai lase afara. Seara cand ne strangeau de pe drumuri, eram cu hainele inghetate bocna, nasul si obrajii rosii ca sangele, si parca am mai fi stat.
Probabil ca imi veti reprosa ca-mi doresc zapada multa si mare. Da, imi doresc, dar tot la munte, tot in satul natal. Bucurestiul cu zapada, stim cu totii ce inseamna...in niciun caz, bucurie.
Recunosc ca am fost un copil liber, ca parintii mei m-au lasat sa-mi traiesc bucuria copilariei. Ma certau, da, ca saracii n-o mai scoteau la capat cu mine, dar nu erau absurzi. Am vazut parinti care nu-si lasa copii "sa se murdareasca cu nisip", sa nu alerge ca transpira, sa nu faca aia, sa nu faca ailalta. Pai daca e copil? Sa stea pe o banca nemiscat? Oameni buni, lasati copii sa se joace. Si ce daca se murdareste? De asta s-a inventat masina de spalat. Si ce daca isi rupe pantalonul? Oricum intr-o luna nu-l mai poarta ca-i este mic.
Da, n-am copii, insa nu cred ca-mi voi schimba parerea.
Ce-ar putea sa-mi trezeasca un zambet in coltul gurii? O amintire din copilarie.
Am vazut prognoza pentru zilele urmatoarea si mi-am adus aminte de perioada in care eram copil, la mama acasa. Cred ca eram prin clasa a III-a, mai era o saptamana de scoala inaintea vacantei de iarna. A nins in ziua de duminica si duminica noaptea atat de mult, incat luni dimineata n-am putut sa mergem la scoala. In perioada respectiva, in satul in care m-am nascut, nu prea erau masini, astfel ca nu era nici interes sa se dezapezeasca. Pana marti, din cauza vantului, ajunsese zapada in valuri, unele pana la streasina casei. Noi copii din cartier ne facusem cotloane prin zapada si "colindam" pe crestele zapezii.
Ne distram teribil cand un copil, care era mai plinut asa, cadea cu zapada sub el. Rai, da, sigur ca eram si putin rai, dar o rautate distractiva, adica nu-l izolam.
Eram copii, eram distractivi, eram naivi, dar ne placea zapada. Dupa ce se facea un pic de partie, ne strangeam toti cu saniile si faceam trenulete. Cand ne plictiseam, ne cream si trambuline din apa cu multa zapada, ce ingheta intr-o ora.
De cate ori am ajuns prin sant? Cine mai stie? Cine isi mai aduce aminte? O luam de la capat iar si iar.
La pranz nu prea ne duceam acasa, sa nu cumva sa ne tina parintii si sa nu ne mai lase afara. Seara cand ne strangeau de pe drumuri, eram cu hainele inghetate bocna, nasul si obrajii rosii ca sangele, si parca am mai fi stat.
Probabil ca imi veti reprosa ca-mi doresc zapada multa si mare. Da, imi doresc, dar tot la munte, tot in satul natal. Bucurestiul cu zapada, stim cu totii ce inseamna...in niciun caz, bucurie.
Recunosc ca am fost un copil liber, ca parintii mei m-au lasat sa-mi traiesc bucuria copilariei. Ma certau, da, ca saracii n-o mai scoteau la capat cu mine, dar nu erau absurzi. Am vazut parinti care nu-si lasa copii "sa se murdareasca cu nisip", sa nu alerge ca transpira, sa nu faca aia, sa nu faca ailalta. Pai daca e copil? Sa stea pe o banca nemiscat? Oameni buni, lasati copii sa se joace. Si ce daca se murdareste? De asta s-a inventat masina de spalat. Si ce daca isi rupe pantalonul? Oricum intr-o luna nu-l mai poarta ca-i este mic.
Da, n-am copii, insa nu cred ca-mi voi schimba parerea.
Comentarii