Un refuz constant

Sunt dezamagita de oamenii care urla unii la altii de parca se cred intr-o ferma de animale, de oamenii care isi fac rau unii altora doar de dragul satisfactiei, de oamenii care scuipa minciuni catre semenii lor doar pentru a se amuza, de oamenii care considera ca a face o fapta rea este egal cu a face o fapta buna, de oamenii care isi trag in jos colegii doar pentru a urca ei inca o scara (si aia fragila), de oamenii care fac compromisuri pentru a avea o situatie financiara mai buna (banii se cheltuie, respectul de sine ramane) etc. Da, stiu este in natura umana de a face aceste lucruri, de a se comporta in astfel de moduri, insa cred ca mai tine si de educatie, de bunul simt, de respectul de sine sau respectul fata de ceilalti, de toate acestea, care pentru multi sunt doar imagini dintr-un film SF. Si totusi, cer prea mult? Da, stiu ca nu se face primavara cu o floare si nici nu o sa incerc macar sa schimb ceva, sunt realista ca nu o sa reusesc. Insa imi pun problema pentru copii nostri, pentru copii semenilor nostri, ei vor fi educati de astfel de oameni, vor merge la scoli cu profesori care pot sa se comporte in astfel de moduri, vr trai intr-o societate mult mai rea si agresiva. Si atunci, chiar ca e totul compromis. O sa ma intrebati daca mi s-a intamplat ceva in acest sens, iar raspunsul este nu. Insa vad in jurul meu astfel de oameni, astfel de razboaie si imi pun intrebarea: ce caut eu in acest mediu? Nu sunt usa de biserica, nu am fost crescuta in manastire, insa nu pot sa ma comport ca ei, nu vreau si prefer sa fiu data la o parte decat sa fac la fel. Prefer sa stau in coltul meu, invizibila, decat sa aplic acelasi sistem de gandire. Refuz.