Dealurile copilariei

Sunt multe lucruri/locuri care imi amintesc de copilarie, insa niciunul nu se compara cu locul natal si casa, parinteasca.
Am fost acasa de Paste si cuprinzand cu privirea intreaga zona, mi-am amintit de anii copilariei, de viata lipsita de griji pe care o aveam. Acum sunt locuri ingradite, nu mai sunt dealuri libere, nu mai poti zburda in voie, dar amintirile nu le poti opri.
Imi amintesc cu mult drag ca de cand ieseau primele fire de iarba eram in perpetue calatorii si descoperiri. Ajunsesem de cunosteam fiecare coltisor, fiecare deal sau copac. Nu cred sa fi ramas vreun copac sau gard neurcat de mine, necercetat in amanunt.
Imi era drag sa culeg primele flori galbene ale primaverii, sa privesc albinele cum se dezmorteau dupa iarna sau sa alerg dupa fluturii abia iesiti din cocon.
Cand iarba devenea mai inalta, mai deasa asemeni unei paturi calduroase, imi placea enorm sa ma rostogolesc prin ea, sa simt mirosul de iarba cruda, sa simt viata din jurul meu.
Astazi, dupa ani si ani, cuprind cu privirea toate dealurile - acum pline de garduri, gradini sau chiar constructii - si pentru o secunda devin acelasi copil neastamparat, curios, plin de imaginatie.
Atunci cand infloreau viorelele si erau campuri intregi, imi imaginam ca totul este o mare gradina care-mi apartine, iar eu ca o zana ma plimb printre ele si le urez Ziua Buna.
Nu stiu daca imi doresc chiar in acest moment sa redevin copil, insa cu siguranta mi-ar placea sa mai simt mirosul ierbii de primavara, sa culeg un buchet de viorele si ghiocei sau sa colind dealurile fara nicun motiv sau scop. Nu e imposibil, dar, parca, nu mai e practic.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Floarea de mac - simbolul sacrificiului soldatilor

Amintiri dintr-o zi de iarna

Educatia financiara si importanta ei in viata copilului