Ii sunt recunoscatoare...
Am primit cadou de la prieteni un joc de remy. Imi place!
Insa jocul de remy imi aminteste de o persoana draga mie, care, din pacate ne-a parasit mult prea devreme: unchiul meu. Primul contact cu acest joc l-am avut prin intermediul lui. Seara, dupa ce mancam, asezam o patura pe masa din sufragerie (ca sa nu alunece piesele) si jucam pana tarziu. El a fost cel care m-a initiat in tainele sale, iar de atunci (au trecut multi ani) n-am uitat.
Ii sunt recunoscator
Nu numai pentru jocul de remy, pentru multe altele. Si nu cred ca am reusit vreodata sa ii spun si sa-i arat cat de mult ii multumesc. Imi amintesc ca eram micuta si veneam cu parintii la Bucuresti (la doctori) si ei - matusa si unchiul ne primeau cu bratele deschise si cu voiosie. Nu conta ca poate nu aveau chef de noi, poate aveau si alte probleme, alte obligatii, ei ne primeau de fiecare data. Matusa intotdeauna are in frigider o ciorba si felul doi, cu care te serveste (nu scapi nemancat niciodata). Dupa drumul lung, era cel mai asteptat moment - mancarea te ajuta sa-ti revii.
Chiar daca e un apartament cu 2 camere si ei erau 4 persoane, ne primeau, dormeam acolo, intotdeauna am stiut ca in Bucuresti am pe cine sa ma bazez, indiferent de situatie.
Unchiul ne primea cu veselie si se bucura sa ne vada. Era un om putin mai dur, dar bun la suflet, haios, insa cerea respect (pe care i l-am purtat intotdeauna).
Imi amintesc ca in ultimii ani (cand nu se simtea prea bine) mi-a spus de cateva ori ca si-ar dori sa "joace la nunta mea". Ori eu nu m-am grabit, ori el s-a grabit. Dorinta nu si-a mai indeplinit-o. Dar in ziua nuntii m-am gandit la el si stiu ca de acolo de sus mi-a zambit si s-a bucurat pentru mine.
Ii sunt recunoscatoare pentru tot ajutorul pe care mi l-a dat, sprijinul moral, tonusul pe care il transmitea celor de jur si ni se pareau necazurile mai mici, pentru faptul ca l-am cunoscut in anumite momente ale vietii mele.
Ne e dor de tine, unchiule!!!
Insa jocul de remy imi aminteste de o persoana draga mie, care, din pacate ne-a parasit mult prea devreme: unchiul meu. Primul contact cu acest joc l-am avut prin intermediul lui. Seara, dupa ce mancam, asezam o patura pe masa din sufragerie (ca sa nu alunece piesele) si jucam pana tarziu. El a fost cel care m-a initiat in tainele sale, iar de atunci (au trecut multi ani) n-am uitat.
Ii sunt recunoscator
Nu numai pentru jocul de remy, pentru multe altele. Si nu cred ca am reusit vreodata sa ii spun si sa-i arat cat de mult ii multumesc. Imi amintesc ca eram micuta si veneam cu parintii la Bucuresti (la doctori) si ei - matusa si unchiul ne primeau cu bratele deschise si cu voiosie. Nu conta ca poate nu aveau chef de noi, poate aveau si alte probleme, alte obligatii, ei ne primeau de fiecare data. Matusa intotdeauna are in frigider o ciorba si felul doi, cu care te serveste (nu scapi nemancat niciodata). Dupa drumul lung, era cel mai asteptat moment - mancarea te ajuta sa-ti revii.
Chiar daca e un apartament cu 2 camere si ei erau 4 persoane, ne primeau, dormeam acolo, intotdeauna am stiut ca in Bucuresti am pe cine sa ma bazez, indiferent de situatie.
Unchiul ne primea cu veselie si se bucura sa ne vada. Era un om putin mai dur, dar bun la suflet, haios, insa cerea respect (pe care i l-am purtat intotdeauna).
Imi amintesc ca in ultimii ani (cand nu se simtea prea bine) mi-a spus de cateva ori ca si-ar dori sa "joace la nunta mea". Ori eu nu m-am grabit, ori el s-a grabit. Dorinta nu si-a mai indeplinit-o. Dar in ziua nuntii m-am gandit la el si stiu ca de acolo de sus mi-a zambit si s-a bucurat pentru mine.
Ii sunt recunoscatoare pentru tot ajutorul pe care mi l-a dat, sprijinul moral, tonusul pe care il transmitea celor de jur si ni se pareau necazurile mai mici, pentru faptul ca l-am cunoscut in anumite momente ale vietii mele.
Ne e dor de tine, unchiule!!!
Comentarii