Italia
Nu stiu de unde sa incep, cred ca de la cartea/filmul Mananca, Roaga-te, iubeste..
Am citit cartea acum cativa ani si acum, recent, am vazut si filmul. Am auzit multe impresii, mai bune, mai rautacioase. Nu stiu cat de bun sau prost a fost regizat, insa mie mi-a dat acel sentiment pe care il am de cate ori pun piciorul in peninsula.
E greu de descris, e ca dragostea la prima vedere, in care inima iti tresalta, stomacul e in gat iar ochii iti sunt mari si luminosi, insotit de gura numai zambete.
E prea putin spus, insa eu asa ma simt, iar filmul mi-a dat o particica din acel sentiment.
Iubesc Italia, cu tot ce are ea, cu bune, cu proaste, e ca si cum acolo ar fi trebuit sa ma nasc, ca si cum am cautat-o o viata intreaga, mergand dupa sentimentul ca lipseste ceva in viata mea. Mi-e dor de ea, si de cate ori aud vorbindu-se pe strada limba italiana sunt ochi si urechi, ii caut cu privirea pe cei care vorbesc. In ultimii ani am fost cam o data pe an, nu pot mai mult, desi mi-as dori.
Prima data cand am psit pe acest taram era in toamna anului 2004. Imi amintesc si acum ca am tras aer in piept profund, era la aeroport la Fiumicino. Apoi am calatorit spre sud, cu trenul, am cunoscut oameni, care mai tarziu mi-au devenit prieteni dragi, am vazut locuri, am visat si am trait din plin. 6 luni cat am stat acolo m-am distrat pentru 20, am cercetat si am explorat, m-am mirat si m-am inveselit. ii iubesc si pe oamenii de acolo, sunt vestic veseli, mereu pusi pe glume, mereu gasesc un motiv sa dea o petrecere. Stiu sa traiasca, stiu sa pretuiasca viata, sa calatoreasca mult, sa cunoasca si sa caute.
Imi sunt tare dragi toate locurile pe care le-am vazut, si mai am mult de vazut. Insa nu m-au dezamagit niciodata, totul este la superlativ. Sa inoti in apa albastra, sa vezi pestii pe langa tine, sa intri in grote create de timp, sa atingi nisipul plajelor mari si incapatoare, sa privesti monumentele, picturile, sa auzi clipocitul apei din atatea si atatea fantani arteziene, sa colinzi castele si sa cunosti istorie. Si nu e tot, nici daca as scrie in fiecare zi de azi inainte si tot nu ar fi de ajuns, tot n-as termina ce am de spus.
Ti voglio bene, Italia!
Am citit cartea acum cativa ani si acum, recent, am vazut si filmul. Am auzit multe impresii, mai bune, mai rautacioase. Nu stiu cat de bun sau prost a fost regizat, insa mie mi-a dat acel sentiment pe care il am de cate ori pun piciorul in peninsula.
E greu de descris, e ca dragostea la prima vedere, in care inima iti tresalta, stomacul e in gat iar ochii iti sunt mari si luminosi, insotit de gura numai zambete.
E prea putin spus, insa eu asa ma simt, iar filmul mi-a dat o particica din acel sentiment.
Iubesc Italia, cu tot ce are ea, cu bune, cu proaste, e ca si cum acolo ar fi trebuit sa ma nasc, ca si cum am cautat-o o viata intreaga, mergand dupa sentimentul ca lipseste ceva in viata mea. Mi-e dor de ea, si de cate ori aud vorbindu-se pe strada limba italiana sunt ochi si urechi, ii caut cu privirea pe cei care vorbesc. In ultimii ani am fost cam o data pe an, nu pot mai mult, desi mi-as dori.
Prima data cand am psit pe acest taram era in toamna anului 2004. Imi amintesc si acum ca am tras aer in piept profund, era la aeroport la Fiumicino. Apoi am calatorit spre sud, cu trenul, am cunoscut oameni, care mai tarziu mi-au devenit prieteni dragi, am vazut locuri, am visat si am trait din plin. 6 luni cat am stat acolo m-am distrat pentru 20, am cercetat si am explorat, m-am mirat si m-am inveselit. ii iubesc si pe oamenii de acolo, sunt vestic veseli, mereu pusi pe glume, mereu gasesc un motiv sa dea o petrecere. Stiu sa traiasca, stiu sa pretuiasca viata, sa calatoreasca mult, sa cunoasca si sa caute.
Imi sunt tare dragi toate locurile pe care le-am vazut, si mai am mult de vazut. Insa nu m-au dezamagit niciodata, totul este la superlativ. Sa inoti in apa albastra, sa vezi pestii pe langa tine, sa intri in grote create de timp, sa atingi nisipul plajelor mari si incapatoare, sa privesti monumentele, picturile, sa auzi clipocitul apei din atatea si atatea fantani arteziene, sa colinzi castele si sa cunosti istorie. Si nu e tot, nici daca as scrie in fiecare zi de azi inainte si tot nu ar fi de ajuns, tot n-as termina ce am de spus.
Ti voglio bene, Italia!
Comentarii