Starea de negare

Ma aflu intr.o stare latenta de negare. Da, e corect ce spun, de negare. Mi.e greu sa reiau starea in care m.am aflat acum ceva vreme, sa reiau semtimentele de atunci si apoi sa le retraiesc.
Stateam zilele trecute si ma gandeam cum reusesc de aproape doua luni sa nu ma gandesc, sa nu constientizez ceea ce oricum se va intampla.
Nu mi.am dorit, dar nici nu am facut nimic sa opresc. Nu puteam. 
Si astfel, nu ma gandesc, refuz sa ma gandesc ca oricum va pleca, ca voi fi singura (e drept, pentru o perioada) si ca voi suferi. Enorm.
Stiti cum e sa te obisnuiesti sa ajungi acasa de la serviciu sau seara tarziu de printr.o deplasare epuizanta si sa fie acasa, sa te astepte macar cu un ceai cald si cu o vorba buna. Ei, asta nu o sa mai fie. O sa ma intorc acasa, poate dupa o zi grea si nu o sa ma astepte nimeni, o sa gasesc lumina stinsa, fring in casa si frigiderul gol. Probabil, o sa fie prea tarziu cand ma intorc si nu mai e nimic acasa, iar cand ajung nu am nici macar paine. Nu mananc eu multa paine, e vorba de principiu.
Da, mi.am dat seama ca poate e mai bine sa nu ma gandesc prea mult la toate astea, sa alung aceste idei si sa ma gandesc la prezent. Mai e o luna si o sa incerc sa traiesc asa cum trebuie, ca sa am de unde ma hrani pe viitor.
Nu e mult timp 6luni, nu?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Floarea de mac - simbolul sacrificiului soldatilor

Amintiri dintr-o zi de iarna

Educatia financiara si importanta ei in viata copilului