Ceainaria Infinitea
Acum un an si ceva am vazut niste imagini superbe dintr.o ceainarie si m.am intrebat daca se poate ca ea sa fie in Bucuresti. Uitam mereu numele si apoi il cautam frenetic pe net. Apoi le.am descoperit pagina de Facebook si m.am abonat la postarile lor.
Imi tot promiteam ca voi merge acolo, si mereu amanam.
Imi povestea prietena mea, Elena, ca a fost acolo si i.a placut foarte mult, ba au si crema de maini la baie. Iar imi promiteam ca voi merge acolo cu sotul, sa ne relatam. N.a fost sa fie!
Pentru ca weekendul trecut am iesit cu doua prietene la acea ceainarie, pe care cred ca o stie toata lumea, INFINITEA.
Da, intr.un final pasionant, am ajuns si eu acolo.
In momentul in care pasesti, un mic apartament dintr.o casa cu arhitectura veche, te cuprinde un sentiment de sfiala. Parca trebuie sa pasesti usor, sa nu deranjezi, sa nu atingi ceva si sa.l spargi.
Am intrat usor in prima incapere si apoi am trecut in a doua, unde erau doua mese cu fotolii si cate o canapea. Mobilierul tot - stilul secolului XIX - era moale, confortabil. Cu o lumina difuza data de cele cateva lampi, cu cescute agatate in ele, camerele pareau ca te transpun in alta epoca.
Fetele de acolo sunt foarte dragute si amabile, par ca au rabdarea innascuta.
Ne.au adus meniurile, iar eu, recunosc, m.am pierdut in multitudinea de denumiri, arome si ingrediente. Acum nici macar nu.mi amintesc ce.am baut. Nu pot sa spun ca am fost data pe spate de gustul ceaiului, o sa mai merg si mai incerc, insa cestile, tacamurile si vasele acelea micute pentru zahar, miere, dulceata - m.au cucerit. Sunt deosebite, sunt "de epoca" si chiar mi.as dori sa am acasa un astfel de set de ceai.
Acum mi.am propus sa merg atunci cand va fi cald si va fi deschisa terasa. Am vazut atatea poze la ei cu terasa, incat nu pot sa nu ma duc. Astept doritori sa ma insoteasca...
Imi tot promiteam ca voi merge acolo, si mereu amanam.
Imi povestea prietena mea, Elena, ca a fost acolo si i.a placut foarte mult, ba au si crema de maini la baie. Iar imi promiteam ca voi merge acolo cu sotul, sa ne relatam. N.a fost sa fie!
Pentru ca weekendul trecut am iesit cu doua prietene la acea ceainarie, pe care cred ca o stie toata lumea, INFINITEA.
Da, intr.un final pasionant, am ajuns si eu acolo.
In momentul in care pasesti, un mic apartament dintr.o casa cu arhitectura veche, te cuprinde un sentiment de sfiala. Parca trebuie sa pasesti usor, sa nu deranjezi, sa nu atingi ceva si sa.l spargi.
Am intrat usor in prima incapere si apoi am trecut in a doua, unde erau doua mese cu fotolii si cate o canapea. Mobilierul tot - stilul secolului XIX - era moale, confortabil. Cu o lumina difuza data de cele cateva lampi, cu cescute agatate in ele, camerele pareau ca te transpun in alta epoca.
Fetele de acolo sunt foarte dragute si amabile, par ca au rabdarea innascuta.
Ne.au adus meniurile, iar eu, recunosc, m.am pierdut in multitudinea de denumiri, arome si ingrediente. Acum nici macar nu.mi amintesc ce.am baut. Nu pot sa spun ca am fost data pe spate de gustul ceaiului, o sa mai merg si mai incerc, insa cestile, tacamurile si vasele acelea micute pentru zahar, miere, dulceata - m.au cucerit. Sunt deosebite, sunt "de epoca" si chiar mi.as dori sa am acasa un astfel de set de ceai.
Acum mi.am propus sa merg atunci cand va fi cald si va fi deschisa terasa. Am vazut atatea poze la ei cu terasa, incat nu pot sa nu ma duc. Astept doritori sa ma insoteasca...
Comentarii