O viata de copil fericit
Au anuntat la stiri ca saptamana viitoare e posibil sa mai ninga in unele zone ale tarii. Nu stiu de ce, dar imediat gandurile mele s.au intors inapoi in timp, inapoi in copilarie.
Imi amintesc cu zambetul pe buze ce insemna iarna atunci. Am copilarit la tara, intr.un sat de munte, iar atunci nu era disperarea asta de a dezapezi. Era si cate o saptamana intreaga cand toata strada era acoperita de zapada, multa de altfel. De multe ori batea asa de tare vantul, incat zapada se transforma in niste valuri uriase, iar noi copii din cartier ne sapam tunele si ne imaginam ca traiam la Polul Nord. In fata intrarii in tunel, fiecare dintre noi ne construiam cate un om de zapada - pazitorul castelului nostru de zapada.
Apoi, cand se mai linistea iarna si aveam strada transformata intr.o imensa partie, ne buluceam cu totii acolo. Se auzeau de dimineata pana noaptea numai chiuiturile noastre de copii fericiti. De multe ori ne luam la intrecere sau alte dati legam saniile unele de altele si faceam un trenulet.
Nu conta ca eram plini de zapada sau gheta, inghetati bocna sau lihniti de foame, important era sa nu ne cheme parintii nostri acasa. Si ne rugam de ei seara sa mai stam macar jumatate de ora.
Iar dupa ce ajungeam acasa, la caldura si mancam, adormeam imbracati.
Asta inseamna o viata de copil fericit!
Imi amintesc cu zambetul pe buze ce insemna iarna atunci. Am copilarit la tara, intr.un sat de munte, iar atunci nu era disperarea asta de a dezapezi. Era si cate o saptamana intreaga cand toata strada era acoperita de zapada, multa de altfel. De multe ori batea asa de tare vantul, incat zapada se transforma in niste valuri uriase, iar noi copii din cartier ne sapam tunele si ne imaginam ca traiam la Polul Nord. In fata intrarii in tunel, fiecare dintre noi ne construiam cate un om de zapada - pazitorul castelului nostru de zapada.
Apoi, cand se mai linistea iarna si aveam strada transformata intr.o imensa partie, ne buluceam cu totii acolo. Se auzeau de dimineata pana noaptea numai chiuiturile noastre de copii fericiti. De multe ori ne luam la intrecere sau alte dati legam saniile unele de altele si faceam un trenulet.
Nu conta ca eram plini de zapada sau gheta, inghetati bocna sau lihniti de foame, important era sa nu ne cheme parintii nostri acasa. Si ne rugam de ei seara sa mai stam macar jumatate de ora.
Iar dupa ce ajungeam acasa, la caldura si mancam, adormeam imbracati.
Asta inseamna o viata de copil fericit!
Comentarii