O dimineata interesanta

-
Cum dimineata sunt morocanoasa, nu sunt comunicativa si parca ma deranjeaza orice, incerc pe cat posibil sa nu-mi stric ziua. Astfel, la metrou dimineata e durere: toti probabil ca mine morocanosi sau adormiti, dar mai ales nervosi. Se cearta de dimineata, ba ca nu au loc, ba ca l-a atins cu geanta, ba ca l-a calcat, ba ca...nu conteaza.
Ca sa evit astfel de discutii prefer sa ma afund in paginile unei carti (bine, daca ma afund prea tare ratez statia mea de coborare...dar asta-i alta poveste!). Deci, da, citesc dimineata si dupa amiaza in metrou. Astazi eram la ultimele pagini din Sissi, cand o doamna ma abordeaza pur si simplu:
- Ma scuzati, voiam sa va intreb daca ati vazut muzeul dedicat imparatesei Sissi?
Eu, un pic debusolata, trag o privire in jur sa ma asigur ca vorbea cu mine si mormai ceva de genul : Nu, nu stiu. De fapt, chiar in secundele alea ma gandeam ca nu m-as fi intrebat niciodata sa existe un astfel de muzeu.
La care doamna in cauza, mai vorbareata din fire (cel putin asa m-am gandit) incepe sa-mi povesteasca faptul ca da, exista un muzeu, ca este aproape de Viena si ca merita sa-l vezi - ea a fost foarte impresionata de ceea ce a vazut. Ca imi sugereaza sa ma duc cu trenul pana la Viena, nu fac decat vreo 7-8 ore, platesc in jur de 600 lei si da, ar fi ideal sa-mi iau macar o noapte de cazare acolo. Dar daca nu, ma intorc cu trenul de noapte la cuseta ca este foarte bun, doar ca trebuie sa incui bine usa si sa nu dau drumul decat controlorului de bilete.
Va puteti inchipui ce se putea citi pe fata mea in acele rostogoliri de cuvinte - si la ora 7 dimineata: uimire, un pic de nervozitate, incercare de concentrare si iarasi uimire. Evident ca am multumit cu o schitare de zambet, desi nu cred ca a fost prea reusita. Femeia ma rupsese din starea mea de semi-adormire si concentrare pe ceea ce citeam - efectiv a fost ca atunci cand primesti doua palme si nu reusesti sa intelegi de ce, si mai ales de ce nu te dor. In fine.
Venind la birou, m-a intrigat aceasta informatie si am cautat. Da, exista acest muzeu si este foarte frumos descris pe un site in limba romana, pe care il gasiti aici.
Mai departe nu vreau sa ma hazardez, insa daca voi ajunge in Viena cu siguranta il voi trece il lista obiectivelor de vizitat. E bine de stiu.
Si ii multumesc doamnei pentru informatie, desi in primul moment am parut usor descumpanita.

Comentarii

Oana a spus…
Stiu despre ce vorbesti. Cand am fost la Viena fix la muzeul acela m-a oprit prietenul meu. Avea o privire de "trebuie sa-l vezi", așa ca n-am avut incotro. Am inteles apoi de ce.
25 februarie 2015 la 12:15
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Floarea de mac - simbolul sacrificiului soldatilor

-
De vreo saptamana am tot vazut pe strada persoane care purtau in piept o brosa cu un mac. Da, deopotriva barbati si femei, si aproximativ cam aceeasi brosa. Evident ca m-am intrebat ce semnifica. Astfel, am aflat ca macul rosu simbolizeaza si comemoreaza in acelasi timp victimele din razboi. Povestea este asa: In secolul al XIX-lea, cand in timpul razboaielor napoleoniene, pe terenul unde au fost amplsati soldatii morti au crescut multi maci de culoare rosie. Cativa ani mai tarziu, in 1914, in nordul Frantei si in Flandra, dupa Primul Razboi Mondial, medicul militar canadian John McCrae a observat si a descris poetic macii rosii (pe care o gasiti aici ). Poemul lui, "In Flanders Fields", este bine cunoscut si in zilele noastre. In mod special, macii au fost alesi pentru a portretiza sacrificiul nepretuit al colegilor sai morti. De atunci, macul a devenit un simbol al celor care au murit in Primul Razboi Mondial si in razboaiele ulterioare. Macii din plastic folositi pentr
Citiți mai multe

Amintiri dintr-o zi de iarna

-
Astazi, pentru ca este luni, pentru ca este soare afara, pentru ca sunt unii care incearca din rasputeri sa-mi strice ziua, spuneam ca azi incerc sa ma binedispun. Ce-ar putea sa-mi trezeasca un zambet in coltul gurii? O amintire din copilarie. Am vazut prognoza pentru zilele urmatoarea si mi-am adus aminte de perioada in care eram copil, la mama acasa. Cred ca eram prin clasa a III-a, mai era o saptamana de scoala inaintea vacantei de iarna. A nins in ziua de duminica si duminica noaptea atat de mult, incat luni dimineata n-am putut sa mergem la scoala. In perioada respectiva, in satul in care m-am nascut, nu prea erau masini, astfel ca nu era nici interes sa se dezapezeasca. Pana marti, din cauza vantului, ajunsese zapada in valuri, unele pana la streasina casei. Noi copii din cartier ne facusem cotloane prin zapada si "colindam" pe crestele zapezii. Ne distram teribil cand un copil, care era mai plinut asa, cadea cu zapada sub el. Rai, da, sigur ca eram si putin rai, da
Citiți mai multe

un nou inceput - o continuare

-
Zilele trecute m-am auzit cu prietena mea care, din vorba in vorba ma intreaba de ce nu mai scriu pe blog. Si de atunci imi tot pun intrebarea: oare de ce nu mai scriu pe blog? Ca doar imi placea. Asa ca astazi am zis sa verific cand a fost ultima postare.  Coincidenta sa nu, fix acum 1 an, pe 27 ianuarie am scris ultimul post, unul trist, despre unul dintre bunici.  Asadar, o sa incerc sa scriu cat mai mult si mai consistent. Deja am urmatorul subiect in minte! Avia astept sa-l astern pe hartie, cum se spune. 
Citiți mai multe